Infuzia din ceaiuri

http://www.womens.ro/ceaiuri_infuzie.html

          Utilizarea plantelor medicinale in terapie se bazeaza pe principiile active pe care le contin, principii care se obtin din plante, utilizandu-se dizolvanti ca: apa, alcoolul, vinul, uleiul, etc.
          Folosirea produselor vegetale pe cale interna:
          1. Cea mai simpla forma de utilizare este administrarea plantelor prin masticare.
          Sunt folosite in special radacini de plante, care sunt mestecate si apoi inghitite. Astfel, in caz de raguseala sunt mestecate si apoi inghitite radacini de Nalba mare (Althaeae officinalis). Prin repetarea procedeului de 3-4 ori pe zi, 2-3 zile consecutive, vocea redevine clara.
          2. O alta forma este administrarea pe cale orala a pulberilor de plante, la care se adauga putina apa, gem sau miere de albine. Pulberea se obtine prin macinarea partilor plantelor (flori, frunze, tulpini sau radacini).
          3. In perioada actuala se utilizeaza forme moderne de utilizare a produselor vegetale si anume comprimatele preparate din pulberi de plante si extractele din plante.
          4. Utilizarea solutiilor extractive apoase. Aceste solutii se prepara din diferite parti ale plantei sau din amestecuri de plante folosind ca solvent apa.
          Infuzia
          Ea se obtine prin oparirea plantelor uscate si maruntite sau prin oparirea plantelor proaspete. Modul ei de preparare este urmatorul: se pun 1-2 lingurite de planta maruntita intr-un vas de portelan, sticla de Jena, sticla sau vas emailat complet. Se toarna peste plante 250 ml de apa clocotita, se acopera timp de 15 minute si apoi se filtreaza printr-o strecuratoare acoperita cu tifon. Pentru infuzii se recomanda a se folosi organele plantelor care au peretii celulari subtiri: flori, frunze, partile aeriene ale plantei sau chiar fructe.
          Valabilitatea unei infuzii este de 12 ore, daca infuzia este tinuta la temperatura camerei.
          Recomandare: in toate formele de utilizare a produselor vegetale se vor evita vasele si ustensilele din metal.
          Decoctul sau fiertura
          Se realizeaza prin fierberea in apa timp de 15-20 de minute a produsului vegetal maruntit. Concentratiile pot fi diferite, dar de obicei se folosesc 1-2 lingurite de planta maruntita la 250 ml apa. Fierberea de 15 minute se foloseste pentru partile aeriene ale plantelor, iar cea de 30 de minute in cazul scoartelor, radacinilor si rizomilor. Decoctul se filtreaza fierbinte si se aduce la volumul de 250 ml prin adaos de apa fiarta, turnata peste plantele din strecuratoare. Valabilitatea decoctului este de 12 ore, daca ceaiul este tinut la temperatura camerei.
          Maceratul la rece
          Aceasta metoda se bazeaza, in principiu, pe un contact mai indelungat al organelor plantelor cu apa. Plantele maruntite se pun in apa rece la temperatura camerei si se lasa o perioada de timp variabila in raport cu natura plantei si cu substantele active necesare a fi extrase. Plantele nu se lasa la macerat mai mult decat este necesar, caci se poate produce infestarea lichidului cu microorganisme. De obicei, se pun plantele la macerat seara si se lasa pana dimineata. Alteori se lasa numai 4-8 ore. Cand timpul de macerare s-a terminat, se filtreaza maceratul si se pastreaza in vase corespunzatoare. Valabilitatea maceratului este de 24 de ore, daca este tinut la temperatura camerei.
          Acest procedeu este recomandat in special pentru plante care contin mucilagii, si anume radacini de Nalba mare (radix Altheae), frunze si ramurele de vasc (Folium cum stipites Visci) sau seminte de in (Semen Lini).

          Recomandari privind modul de utilizare al ceaiurilor (infuzii, decocturi, macerate)
- Ceaiurile din plante toxice se beau cu o jumatate de ora inainte de masa;
- Ceaiurile vermifuge se beau dimineata pe stomacul gol;
- Ceaiurile laxative se beau seara la culcare si daca este nevoie se va mai bea un ceai dimineata pe stomacul gol;
- Ceaiurile care ajuta digestia se beau la o jumatate de ora dupa masa;
- Ceaiurile pentru tratarea colitelor sau enterocolitelor se beau dupa mese;
- Ceaiurile pentru tratamentul diabetului se beau inainte de mese;
- Ceaiurile in cazul afectiunilor hepatice se beau astfel: o cana de ceai pe stomacul gol, dupa care persoana sta culcata pe partea dreapta timp de 20-30 de minute. A doua cana de ceai se bea in doua reprize inainte de mesele principale;
- Ceaiurile calmante si sedative se beau de obicei seara la culcare.

          Notiuni practice importante
          Este de preferat ca ceaiurile sa fie pregatite prin macerare la rece 12 ore, dupa care se strecoara. Cand se beau, se incalzesc putin. Se prepara in vase smaltuite sau de Jena. Se recomanda a nu se folosi vase de aluminiu. Se strecoara prin strecuratoare de plastic, prin tifon sau panza. Se pastreaza in sticle de culoare inchisa. Ceaiurile se pot pregati si sub forma de infuzie. Din amestecul de plante, sau din planta respectiva se ia o lingurita cu varf peste care se toarna 250 ml apa fiarta, se lasa acoperit 2 minute si se strecoara. In cazul plantelor verzi, se infuzeaza jumatate de minut si se strecoara.
          Ceaiurile se beau prin rotatie. De regula, un amestec de ceaiuri se foloseste 14 zile, dupa care se trece la un alt amestec. Ceaiurile se beau pe nemancate, cu inghitituri rare. Se pot indulci cu miere.
          Pentru rinichi, ca depurativ, este eficient ceaiul de:
- coada-calului – 15 g
- sunatoare – 6g
- urzica – 15 g
- troscot – 8g
          Ceaiul de Geranium robertianum (napraznic) se prepara prin infuzare 3 minute. Este necesar la toate tipurile de cancer, impreuna cu tataneasa, galbenele si trifoi rosu, mai ales daca bolnavul a facut deja radioterapie.
          Ceaiul de coada-soricelului se recomanda pentru cancer uterin. Ceaiul se recomanda si pentru tulburari ale ciclului menstrual sau la menopauza.
          Ceaiul de salvie, baut zilnic, este util in profilaxia multor boli. Este eficient infaringo-amigdalita.

          Ce efecte curative pot avea ceaiurile?
          De mii de ani, omul a folosit plantele ca leacuri sau remedii pentru fel de fel de afectiuni. In zilele noastre multi prefera sa apeleze la medicamente, poate fara sa stie ca problemele lor se pot rezolva sau ameliora prin ceva atat de simplu ca o infuzie de plante. Iata mai jos o lista cu cele mai populare ceaiuri din plante si cu afectiunile pe care le pot vindeca sau ameliora:

          Anghinare (Cynarae Folium)
          Acest ceai ajuta in tratarea dischineziei biliare, a edemelor, in hipercolesterolemie, guta, anorexie, steatoza hepatica, febra, alergie pe fond hepatic si chiar diabet. Infuzia se prepara adaugand 1-2 lingurite de planta la 250 ml apa fierbinte, care se lasa acoperita pentru un sfert de ora si apoi se filtreaza. Zilnic se beau 3 cani de ceai neindulcit cu 1 ora inaintea meselor principale. Ca diuretic, ceaiul de anghinare e recomandat in nefritele acute si cronice, in curele de dezintoxicare generala a corpului, in tratamentul urticariilor si a diferitelor forme de prurit, dar si in lupta impotriva celulitei! De asemenea, se bea ceai de anghinare si pentru tratamentul bolilor tubului digestiv: constipatie, voma, enterite, fermentatii intestinale, colite si enterocolite, hemoroizi si anorexie. Ceaiul de anghinare amelioreaza si hipertensiunea, ateroscleroza si angina pectorala, tot gratie efectului sau diuretic.

          Angelica (Angelica archangelica)
          Indicatii terapeutice: labilitate psiho-vegetativa, dispepsie, varsaturi, dischinezie biliara, flatulenta, bronsita cronica, astm bronsic (ca sedativ), aritmie extrasistolica, palpitatii, hipogalactie, dureri menstruale.
          Mod de utilizare: decoct din radacina – 1 lingurita la 250 ml apa se fierbe 4 minute si se lasa sa infuzeze 10 minute. Se beau 2 cani pe zi, indulcite cu miere.
          Semintele se prepara sub forma de decoct, 1 lingurita de seminte se fierbe 4 minute si se infuzeaza 10 minute. Se beau 2 cani pe zi, indulcite cu miere.

          Brusturele (Arctium lappa)
          Indicatii terapeutice: Eczeme, psoriazis, impetigo, acnee, furunculoza, amigdalite, gingivite, pioree alveolo-dentara, reumatism, guta, dischinezie biliara, ateroscleroza, diabet, rujeola, sifilis.
          Mod de utilizare: Decoct din radacina – 20 g la 1 l de apa, se fierbe 4 minute, dupa care se lasa sa infuzeze 10 minute. Acest decoct se utilizeaza intern, 2-3 cani pe zi, sau extern, sub forma de gargarisme.
          In caz de rujeola se prepara un decoct, dupa modul descris anterior, dar folosind jumatate din doza. La decoctul obtinut se adauga 2 lingurite de miere. Se administreaza cate o lingurita la fiecare 5 minute, 2-3 ore ceea ce determina o generalizare a eruptiei si o scurtare a perioadei de stare, grabind vindecarea. Este necesar ca bolnavul sa stea la pat.
          Frunzele crude se utilizeaza in reumatism, aplicandu-le pe zona dureroasa. Cu frunzele astfel aplicate se fac bai de soare.

          Busuioc (Ocimum basilicum)
          Dincolo de gustul placut al busuiocului folosit pentru condimentarea mancarurilor, acesta este si un calmant al colicilor intestinale, un stimulent al digestiei, un diuretic bland si un antiseptic pulmonar. Astfel, busuiocul ajuta la ameliorarea colicilor intestinale, balonarii, diareei, colitei, bronsitei, cefaleei (durere de cap), ulcerului gastric, anorexiei. Se foloseste sub forma de infuzie, pe care o obtineti adaugand o lingurita de busuioc uscat la 200 ml apa clocotita. Se beau 3 ceaiuri caldute pe zi, dupa mesele principale.

          Cimbrisor (Thymus Serpyllum) - cunoscut si ca “lamaioara” sau “timisor” sau chiar “cimbru salbatic”.
          Cimbrisorul are o sumedenie de substante active: ulei volatil, substante amare, tanin si zaharuri. Gratie acestor substante, cimbrisorul este recomandat ca antiseptic intestinal si al cailor respiratorii, tratament pentru tuse convulsiva, bronsita, raguseala, vermifug, tonic in cazul anemiilor, coleretic, colagog, antihelmintic, adjuvant pentru functiile ficatului si rinichilor, Infuzia se face prin adaugarea de 1-2 lingurite de planta uscata in 250 ml de apa clocotita si se bea de trei ori pe zi (cel mai bine, inainte de mese). Gratie efectului antiseptic, ceaiul de cimbrisor poate fi utilizat si extern, sub forma de bai, care amelioreaza afectiuni ca guta, reumatism, plagi, seboree (pentru tenul gras sau chiar pentru scalp afectat de matreata seboreica). Planta are si un efect relaxant, gratie uleiului volatil. Uleiul de cimbrisor se utilizeaza in paralizie, infarct, scleroza multipla, atrofie musculara, reumatism, luxatii si colici abdominale.

          Coada-calului (Equisetum arvense) – planta cunoscuta si ca “barba ursului” sau “codaie"
          In scopuri medicinale se foloseste indeosebi planta, fara radacina. Substantele active din aceasta planta sunt: acidul salicilic, fructoza, equisetogenina, flavonoizi, vitamina B1, acid malic, acid oxalic, gliceride, vitamina C si saruri de potasiu, ulei volatil. Ceaiul se foloseste ca antiseptic (gratie uleiului volatil si sarurilor antimicrobiene), dar si ca adjuvant pentru rinichi si vezica. Fiind un bun diuretic, ceaiul e folosit si de cei care sufera de afectiuni cardiovasculare, hepatice, afectiuni dermatologice, reumatism, guta. De asemenea, sunt cunoscute si intrebuintari in cazul tulburarilor digestive, combatand aciditatea crescuta si ameliorand starea celor care sufera de ulcer gastric.
          Pentru leucoree se utilizeaza bai de sezut.
          Coada-calului este un bun remediu pentru bronsita cronica si tuberculoza pulmonara. Rezultatele ultimelor cercetari, potrivit biologului austriac Richard Willfort, justifica presupunerea ca: „Tumorile sunt inhibate in cresterea lor si in final sunt eliminate, prin utilizarea ceaiului de coada-calului pe perioada indelungata de timp”. Se utilizeaza si cataplasme de coada-calului incalzite la abur, aplicate pe tumora.
          In cazurile de rigiditate a coloanei vertebrale, din cauza contracturii muschilor paravertebrali, baile de sezut sunt eficiente.
          In caz de depresii, manii, irascibilitate, se indica baile de sezut de 3 ori pe saptamana.
          In aceste cazuri se beau si ceaiuri de coada-soricelului, urzici, iar dimineata si seara, cate o cana de ceai de coada-calului.
          Infuzie: 250 ml apa fiarta se toarna peste o lingurita cu varf de coada-calului. Se infuzeaza 2 minute.

          Coada-soricelului (Achillea millefolium)
          Actiune farmacologica:
Intern: Bronhodilatator, expectorant, antispastic bronsic, diminueaza secretiile gastrice, dezinfectant si calmant gastrointestinal, antispastic biliar, decongestiv hemoroidal, analgetic, hemostatic.
Extern: Calmant, antiinflamator si dezinfectant (bai sau comprese).
          Indicatii terapeutice: Anorexie, enterocolite, gastrita, colici hepatice, bronsite, hipermenoree, dismenoree (regleaza hemoragiile abundente si calmeaza durerile), hemoroizi, cistite.
          In cazuri de cancer uterin se beau 4 cani de ceai pe zi. In anexite, baile de sezut cu coada-soricelului vindeca.
          Este indicat si in enurezis, leucoree (scurgeri albe), recomandandu-se 2 cani de ceai pe zi.
Extern: In arsuri, plagi supurate, ulcere varicoase, eczeme, sub forma de bai sau comprese, iar in abcese dentare, gargara. Pentru bai: 30-60 g planta la 1 l de apa. Se adauga si radacina de tataneasa. Are proprietatea de a regenera tesuturile.
          Pentru fibrom uterin se vor face bai de sezut cu coada-soricelului.
          Actioneaza direct asupra maduvei osoase, stimuland reinnoirea sangelui. De aceea se recomanda in afectiuni ale maduvei osoase, leucemii. Se bea ceai, se fac bai si frectii cu tinctura de coada-soricelului.
          In cancer pulmonar se recomanda ceai de coada-soricelului, baut dimineata si seara, impreuna cu radacini de obligeana, care se mesteca in timpul zilei.
          Ceaiul este eficient si in: hemoroizi care sangereaza, hematemeza, melena, arsuri la stomac (pirozis). Ceaiul remediaza lipsa de apetit, elimina balonarea si crampele stomacale, este util in afectiuni ale ficatului, inflamatii ale tractului gastro-intestinal si reglementeaza scaunele.
          Deoarece coada-soricelului ajuta in afectiuni circulaorii si spasme vasculare, se recomanda in cardiopatia ischemica (angina pectorala). Este indicat si in afectiuni renale.

          Coriandrul (Coriandrum sativum)
          Cel mai des, planta este folosita in tratamentul afectiunilor urmatoare: anorexie, balonari, tranzit intestinal greoi, viermi intestinali. Infuzia se face prin adaugarea unei lingurite de fructe in 300 ml (o cana mare) de apa clocotita. Ceaiul obtinut se bea in mai multe reprize, caldut. Ca vermifug, ceaiul trebuie sa fie mai concentrat (dublati cantitatea de fruct zdrobit).

          Cretisoara (Alchemilla vulgaris)
          Este renumita pentru efectele sale extraordinare: reglator hormonal, antihemoragic, antidiareic, astringent, tonic, cicatrizant, antispastic uterin, absorbant si bactericid si antibiotic intestinal. Ceaiul de cretisoara elimina slabiciunile musculare si articulare si este un adjuvant in cazul celor care sufera de anemii. Extern, ceaiul se foloseste pentru clatirea cavitatii bucale in caz de afte sau dupa extractiile dentare (rana se inchide in cateva zile). Sub forma de spalaturi, ceaiul de cretisoara se foloseste pentru relaxarea organelor pelviene ale femeilor care au avut nasteri grele, pentru vindecarea leziunilor post-natale, sau pentru a trata predispozitia spre avort (fixand sarcina si fortificand fibrele uterine). Incepand cu luna a treia, astefel de femei ar trebui sa bea ceai de cretisoara. Este un remediu al tuturor tulburarilor femeilor si, impreuna cu traista-ciobanului, ajuta chiar in cazurile de cadere a uterului si chiar de hernii, cazuri in care se vor utiliza 4 cani de ceai de cretisoara baut in tot timpul zilei, inainte de mese, cu inghitituri rare. Se recomanda de asemenea, pentru lauze. Partile afectate se maseaza cu tinctura de traista-ciobanului pentru caderea uterului, masajul este in sus, din regiunea pubiana spre rebordul costal. In plus, se fac bai de sezut din ceai de coada-soricelului (100 g planta pentru o baie), 3 bai pe saptamana.
          Cretisoara impreuna cu traista-ciobanului se recomanda pentru atrofia musculara, miastenie, scleroza multipla, miocardite (se bea ceaiul, iar extern se utilizeaza cataplasma).
          Infuzia: 1 litru apa fiarta se toarna peste o lingurita cu varf de planta, se lasa sa infuzeze scurt timp (1/2 minute – 2 minute).

          Crusin (Rhamnus Frangula) – cunoscut si ca “patachina” sau “lemn cainesc”.
          De la aceasta planta se foloseste indeosebi coaja, care e bogata in heterozide antrachinonice, glucofrangulozide, antranoli, mucilagii, ceruri, steroli, flavonoide si saruri minerale. Ceaiul de crusin stimuleaza tranzitul intestinal, contractia vezicii biliare si evacuarea bilei in intestin, este coleretic, laxativ sau purgativ (depinde de doza), fiind utilizat cu succes in cazul constipatiei cronice si a insuficientei hepatice. Atentie, crusinul este deosebit de puternic si nu se recomanda consumul de cantitati mari, deoarece poate genera scaune lichide si colici puternice. Consumat cu regularitate, crusinul poate crea o dependenta, in sensul ca intreruperea administrarii poate fi urmata de constipatie. Folosit in stare proaspata, crusinul poate da greata si varsaturi, de aceea se foloseste, de regula, la un an de la recoltare. Ceaiul se prepara la indicatiile unui medic/ farmacist, deoarece cantitatea de coaja adaugata se stabileste in raport cu gravitatea problemei pe care urmariti sa o tratati.

          Echinacea (Echinacea purpurea)
          Echinacea este folosita de secole intregi ca antiseptic, antimicrobian si stimulent al sistemului imunitar. De asemenea, s-a descoperit ca Echinacea stimuleaza crearea de limfocite T (adica celulele care ne “curata” corpul de agentii patogeni”. Ceaiul se foloseste indeosebi pentru tratarea infectiilor aparatului respirator (raceala, nas infundat, raguseala), insa multi oameni il consuma frecvent, pentru stimularea imunitatii si, de ce nu, pentru gustul placut pe care il are. Un avantaj ar fi faptul ca se gaseste pana si in supermarketuri, in pliculete dozate, asa ca nu trebuie decat sa adaugati apa fierbinte.

          Galbenele (Calendula officinalis) - sau “filmica”, “calinica”, “rosioara”, “rujulita”
          Galbenelele se gasesc cam peste tot, in stare proaspata sau macar sub forma de pliculete de ceai. Substantele active sunt multe la numar: saponozide triterpenice, carotinoide (in special licopen, alfacaroten, betacaroten), luteina, xantofila, flavoxantina, flavonoizi si glicozizi flavonici, ulei volatil, gumirezine, substante amare, esteri colesterici (acid laurir, acid miristic, acid palmitic si acid margaric), vitamina C si substante proteice. Nu degeaba este renumit ceaiul de galbenele, iata cele mai populare intrebuintari ale ceaiului de galbenele administrat oral: sedativ, antiinflamator gastro-intestinal, colagog, coleretic, stimulent pentru secretia biliara, cicatrizant (stimuleaza circulatia sangelui la nivelul tesuturilor). Afectiunile pe care le trateaza cel mai bine variaza de la diskinezii biliare, ulcer gastric si duodenal, enterocolite etc.
          Baile/spalaturile cu ceai de galbenele au efect antiinflamator hemoroidal, cicatrizant (chiar pentru plagi greu dificil de vindecat sau cu puroi), degeraturi, arsuri, eczeme, acnee si chiar si pentru o serie de ciuperci vaginale. Ceaiul este de asemenea un bun remediu pentru infectiile urinare. Ceaiul, ca depurativ al sangelui este de mare ajutor in hepatita acuta (virala), baut in cantitati de 2-3 cani pe zi.
          In inflamatia tractului gastro-intestinal (gastroduodenite, colite, ulcere), ceaiul se bea cate 3 cani pe zi.
          Infuzie: 1 lingurita cu varf la 250 ml apa. Se beau 4 cani pe zi.
           Spalare: Spalaturi vaginale in infectii cu Trichomonas vaginalis, si ca cicatrizant si antiinflamator in tratamentul plagilor, arsurilor, degeraturilor si al ulceratiilor. Se pune o lingurita cu varf de planta la jumatate litru apa fiarta, se infuzeaza 2 minute (acoperit); se foloseste caldut (38 grade C). In scop cosmetic, se recomanda aplicarea de comprese cu ceai pentru a hidrata tenul uscat sau sensibil. Infuzia se prepara adaugand 2 lingurite de flori la 400 ml de apa clocotita si se bea inainte de mese. Pentru aplicarea externa, infuzia este bine sa fie ceva mai concentrata (cantitate dubla de flori de galbenele la aceeasi cantitate de apa).

          Ienuparul (Juniperus communis)
          Indicatii terapeutice: anorexie, artrita, reumatism, guta, infectii ale tractului biliar, prostatita, bronsita cronica, litiaza renala, tulburari ale ciclului menstrual, leucoree.
          Infuzie: 5 g boabe macinate se macereaza in 250 ml apa clocotita. Se beau 3 cani pe zi.
          Extern, se utilizeaza in reumatism, sub forma de frectii ale zonelor dureroase (tinctura).

          Inul (Linum usitatissimum)
          Inul contine mucilagii formate din acid galacturonic, ramnoza, galactoza, xiloza, arabinoza, lipide formate din trigliceride ale acidului oleic, linoleic, miristic si in special linoleic (protide, glucoza si acetona), saruri de potasiu si magneziu. Mucilagiile au efect laxativ si purgativ, dar si emolient, inul fiind recomandat astfel in cazul constipatiilor si inflamatiilor tubului digestiv. Pentru a obtine efectele laxative si pentru tratarea inflamatiilor tubului digestiv, se ingereaza o lingura de seminte intregi, cu o cana de apa, inainte de culcare.
          Ceaiul de in (baut cu suc de lamaie) este adesea folosit pentru tratarea pietrelor la rinichi (litiaza renala) si a inflamatiilor vezicii urinare.
          Pentru tratarea cistitelor, se prepara un decoct, adaugand 7 linguri la 500 ml apa rece. Acest amestec se fierbe 20 minute si se foloseste sub forma de spalaturi locale. Faina obtinuta din semintele macinate se fierbe cu apa pana devine o pasta, care se foloseste tot extern (sub forma de cataplasme), ca antiseptic si calmant. Aceasta pasta se recomanda celor care au furuncule, abcese.

          Levantica (Lavandula angustifolia)
          Indicatii terapeutice: oligurie, uremie, astenie, anxietate, hiperexcitabilitate nervoasa, guturai, laringita, bronsita, tuse convulsiva, astm, gripa, stari febrile, astenie, insomnie, migrena, leucoree, prurit tegumentar, plagi.
          Infuzie: 5 g planta se infuzeaza 3 minute in 1 l apa clocotita. Se beau 2-3 cani pe zi cu efect calmant. Infuzia mai concentrata, din 20-30 g la 1 l apa clocotita, infuzata 3 minute, are efect excitant, sudorific, diuretic, tonic, dezinfectant.
          A nu se administra in doze mari, provocand o stare de excitabilitate crescuta, urmata de deprimare nervoasa si cardiaca, somnolenta, hipotermie.

          Lemn Dulce (Glycyrrhiza glabra) - cunoscut si ca radacina dulce, iarba dulce
          Radacina plantei este partea folosita in scopuri terapeutice: contine glicorizina, acid glabric, derivati de natura flavonoidica (licviritina si izolicviritina), un hormon estrogen (similar estradiolului), amidon, zaharuri, asparagina, substante minerale, vitamine B, dihidrostigmasterol. Glictrizina ajuta la fluidizarea secretiilor traheo-bronhice si faringiene Flavonoizii ii dau un efect diuretic si antispasmodic. Lemnul dulce este folosit ca antiinflamator articular, laxativ sau purgativ si se recomanda in tratamentul artritelor, dismenoreei, ulcerului gastric, bronsitei, constipatiei, calculozei renale si calculozei biliare. De asemenea, lemnul dulce e folosit si ca alternativa a altor indulcitori, deoarece zaharurile din compozitie nu fermenteaza odata ingerate.
          Infuzia se prepara adaugand o lingurita de radacina la o cana de apa clocotita. Se recomanda sa se bea cate trei ceaiuri zilnic.

          Marar (Anethum graveolens)
          De la marar putem folosi intreaga planta, de la radacini la frunze si inflorescente. Mararul este folosit atat intern, cat si extern. Ceaiul de marar ajuta in tratarea problemelor digestive (indigestie, hipoaciditate, colite, gastrite, balonare, meteorism, flatulenta), dar si ca leac atunci cand avem stari de voma sau sughitam. Mararul este si un bun diuretic, consumat atat in stare proaspata, cat si sub forma infuziei.
          Datorita cantitatii considerabile de estrogen pe care o contine, mararul poate fi folosit pentru intarzierea aparitiei semnelor imbatranirii, imbunatatirea aspectului pielii, reglarea ciclului menstrual si chiar cresterea sanilor. De asemenea, ajuta si la slabit si in reducerea efectelor menopauzei.
          Extern, mararul se foloseste pentru purificarea tenului si pentru inchiderea porilor dilatati, prin aplicarea unui decoct. Decoctul se prepara prin fierberea a 2 linguri de marar proaspat tocat in 200 ml de apa, timp de 5 minute. Ceaiul racit se aplica pe fata prin tamponarea pielii si nu se clateste. Ceaiul poate fi pastrat la rece cateva zile, dupa care se prepara alt stoc.

          Musetel (Matricaria recutita) - sau "romanita"
          Atributul principal al acestei plante este bogatia de elemente active din compozitie: ulei volatil, apigenina, umbeliferona, eterul metilic al umbeliferonei, acid salicilic, fitosterine, subsante glico-zidice, acid clorogenic, camilina, vitamina B1, vitamina C, minerale, matricina.
          Musetelul are actiune antispastica, anestezica, antiseptica si antiinflamatorie. De asemenea, musetelul usureaza digestia si reduce inflamatiile mucoaselor, are actiune carminativa, sedativa si e folosit si ca antiseptic gastric si intestinal. Planta are efect sudorific, antidiareic, bactericid si cicatrizant.
          Musetelul, utilizat intern, se recomanda celor ce se confrunta cu afectiuni ca: gastrite, enterocolite, dismenoree, diaree, infectii renale, astm bronsic infantil, afectiuni hepatice. Avand un efect sudorific, musetelul se foloseste cu succes in tratamentul starilor febrile.
          Infuzia se prepara adaugand o lingurita (sau lingura mica de flori) la 250 ml de apa clocotita. Zilnic, se consuma cate 3-4 cani (in functie de intensitatea dorita a efectelor).
          Pentru tratarea balonarilor, infuzia de musetel se imbogateste cu 2 lingurite de fenicul, radacina de nalba, de lemn dulce, de frunze de menta (in cantitati egale). Infuzia se lasa 10 minute, apoi se strecoara si se indulceste, consumandu-se zilnic (treptat) cate o jumatate de cana cu infuzie.
          Durerile menstruale se pot trata cu succes amestecand 60 g flori de musetel, 40 g frunze de menta, 40 g radacina de valeriana. Pentru o cana de apa, se foloseste cate o lingura din acest amestec si se prepara o infuzie care se bea racita si indulcita. Se recomanda consumul zilnic a 3 cani de ceai.
          Utilizat extern, musetelul amelioreaza ranile purulente, arsurile, hemoroizii, durerile de gat, ulceratiile pielii, leucoreea, abcesele dentare, conjunctivita, zgarieturile si ranile superficiale.
          Musetelul este si un reputat ingredient cosmetic: emolient, antiseptic pentru testutul cutanat (trateaza tenul iritat, inrosit) si excelent agent de ingrijire a parului blond. Tot extern, el se foloseste ca descongestiv anal si rectal.
          Infuzia care se foloseste extern se prepara dubland cantitatea de flori si se aplica sub forma de bai, comprese, spalaturi, clisma, gargara.
          In scop cosmetic sau aromo-terapeutic, se poate adauga un saculet cu flori de musetel in cada de baie, peste care se lasa sa curga apa fierbinte (clocotita), apoi se asteapta pana ce apa ajunge la temperatura corpului.
          Proprietatile musetelului
- florile de musetel au proprietati antiinflamatorii, antiseptice, analgezice, antispastice, antialergice, sudorifice, emoilente, anestezice locale si cicatrizante;
- ele stimuleaza si regenereaza tesuturile normalizand metabolismul pielii si activand epitelizarea;
- influenteaza benefic mucoasa gastrica avand actiune antiulceroasa;
- actioneaza activ si asupra colitelor, a inflamatiilor cailor urinare sau in cazul menstrelor dureroase;
- tonifica parul, dandu-i reflexe blonde si actioneaza benefic asupra diverselor tipuri de ten.
          Modul de utilizare:
- infuzie dintr-o lingurita de flori la o cana cu apa clocotita. Se lasa acoperita 15 minute si apoi se strecoara. Se beau 1-2 cani pe zi, preferabil pe stomacul gol.
          Infuzia ajuta in: gastrite hiperacide, ulcer gastric, enterocolite, balonari, colici abdominale, stimularea functiei hepatice, menstre dureroase, astm bronsic. Se poate folosi si in caz de gripa dar se beau 2- 3 cani pe zi. Inhalatiile cu infuzie au efect foarte bun asupra cailor respiratorii superioare si asupra sinusurilor. Pot fi folosite si clisme cu infuzie pentru a inlatura starile iritative ale intestinului gros.
          Atentie! Daca in loc de infuzie se face un ceai tare atunci acest ceai in loc sa aiba un efect antispastic, el irita stomacul provocand uneori varsaturi si chiar diaree.
- infuzie din 2 linguri flori la o cana cu apa clocotita. Se lasa acoperita 15-20 minute si apoi se strecoara. In cazul gingivitelor, abceselor dentare, stomatitelor, aftelor, infuzia calduta sau la temperatura camerei se tine in gura circa 5 minute de mai multe ori pe zi. In cazul amigdalitelor se face gargara de mai multe ori pe zi. Pentru tratamentul leucoreei se fac spalaturi vaginale de mai multe ori pe zi cu infuzie.
- infuzie din 3 linguri flori la o cana cu apa clocotita. Se lasa acoperita 30 minute, apoi se strecoara. Se pun cataplasme cu acest ceai in ulcere varicoase, furunculoza, eczeme, rani, ulceratii, arsuri.
          Florile de musetel se folosesc si in cosmetica
- pentru tenurile uscate si ridate se pun comprese cu infuzie pe fata;
- pentru tenurile iritate si inrosite se pun comprese cu infuzie dintr-o lingura de flori la o cana cu apa clocotita, lasata acoperita 30 minute;
- pentru tenurile grase se pot face bai de aburi cu infuzie din doua lingurite flori la o cana cu apa in clocot.

          Nalba (Malva vulgaris)
          Indicatii terapeutice: glosite, laringite acute, bronsite, traheite, infectii renale, rani, ulcere, amigdalita. In caz de rani deschise, baile de nalba impreuna cu frunze proaspete de patlagina sunt eficiente. Pentru senzatia de uscaciune a cavitatii bucale, ceaiul de nalba se utilizeaza frecvent sub forma de gargara.
          Infuzie, macerat: O lingura cu varf de planta la 1 litru apa se tine peste noapte in apa rece si se incalzeste usor dimineata (30-40 grade Celsius).

          Napraznic (Geranium robertianum)
          Actiune farmacologica: Hemostatic, antidiareic, antispastic, diuretic, antidiabetic, antiinflamator, vulnerar, anticanceros.
          Indicatii terapeutice: Hemoragii interne, diaree, nefrita cronica cu oligurie, litiaza renala, diabet, cancer, gingivita, amigdalite, angine, afectiuni inflamatorii oculare.
          Infuzie: Se utilizeaza infuzie preparata din 1 lingurita cu varf, la 250 ml apa clocotita, care se infuzeaza 3 minute. Se beau 2 cani pe zi.
           Extern: Se prepara o infuzie de 30 g planta la 1 l de apa, care se infuzeaza 10 minute. Se foloseste sub forma de bai de gura.

          Odoleanul (Valeriana officinalis)
          Actiune farmacologica: Antispastic, sedativ, antiemetic, vulnerar si antialgic local, neurotonic, antidiabetic.
          Indicatii terapeutice: Anxietate, palpitatii, aritmie extrasistolica, tahicardie, convulsii la copii, isterie, epilepsie, astm, distonia neurovegetativa din preclimax, diabet, plagi, contuzii.
          Mod de utilizare: Decoct: 1 lingura cu varf se fierbe 2 minute in 250 ml apa clocotita. Apoi se ia de pe foc si se lasa sa infuzeze 10 minute. Se beau 2 cani pe zi. Ca vulnerar si antialgic, se face baia regiunii interesate cu un decoct similar celui de mai sus.

          Paducelul (Crataegus monogyna)
          O planta cu efecte deosebite in reglarea tensiunii arteriale este paducelul. Se prepara infuzie din flori, frunze si fructe uscate, o lingurita la o cana cu apa clocotita. Se iau 3-5 linguri/zi. Efecte deosebite are tinctura de paducel: 20 g planta macerata 10 zile in 100 ml alcool de 60°. Se iau cate 10-15 picaturi, de 3 ori/zi, amestecate in putina apa sau ceai hipotensiv.
          Ceaiul de paducel are un miros neplacut si un gust fad, dar acest defect poate fi usor corectat daca se adauga in apa, o data cu el, si o cantitate mica dintr-o planta aromata (de exemplu busuioc, levantica, tei sau menta).
          Aceasta planta s-a dovedit extrem de eficienta in combaterea bufeurilor, palpitatiilor si starilor depresive ce insotesc menopauza. Se consuma sub forma de infuzie, preparata din 3 linguri de plante la 200 ml apa clocotita.

          Patlagina (Plantago lanceolata)
          Actiune farmacologica:
Intern: Emolient antidiareic, hemostatic, bactericid, cicatrizant, scade colesterolul din sange, usor hipotensiv.
Extern: antiseptic.
          Indicatii terapeutice: Bronsite, astm bronsic, diaree, ulcer gastroduodenal, hipertensiune arteriala, hipercolesterolemie.
          Extern: Antiseptic – in ulcer varicos, ulceratii cutanate (se fac bai), laringite, traheite, blefarite, conjunctivite, tuse convulsiva, astm bronsic, TBC pulmonar. Are efect depurativ si de aceea este pretioasa pentru persoanele cre au insuficienta pulmonara si renala, eczeme si herpesuri. In astm bronsic, cimbrisorul de camp si patlagina, utilizate in proportii egale, sunt un bun remediu. In bronsita, astm bronsic, ceaiul se face astfel: o cana de apa rece cu o felie de lamaie (fara coaja) si o lingurita de miere se incalzesc pana la fierbere. Imediat ce am stins focul si fierberea a incetat, adaugam 1 lingurita din amestecul mentionat mai sus si se lasa sa infuzeze 1 minut. Pentru cazurile grave, ceaiul se prepara proaspat, de 4 ori pe zi si se ia cu inghitituri rare.
          Siropul de patlagina depureaza sangele de toxine. Se ia 1 lingurita inainte de masa, timp de 3 saptamani. Frunzele proaspete, spalate si zdrobite, se aplica pe plagi taiate, excoriatii, intepaturi de insecte veninoase, muscaturi de caini si de sarpe.
          Este eficace in afectiunile glandulare maligne: se macereaza sovarv proaspat sau uscat in ulei de masline. Se pune planta intr-o sticla si se toarna ulei deasupra ei. Se lasa sa stea la loc calduros 10 zile. Uleiul obtinut se aplica peste zona afectata; frunzele strivite de patlagina se aplica deasupra.
          Aplicarea frunzelor sub forma de cataplasma pe ranile deschise favorizeaza vindecarea lor, chiar la persoanele in varsta. Frunzele de patlagina sunt recoltate si pentru tromboza.
          Infuzie: 1 lingurita cu varf la 250 ml de apa clocotita se infuzeaza 1/2 minut si se strecoara. Amestec pentru ceai: Se amesteca proportii egale de patlagina si cimbrisor-de-camp, 1 lingurita la 250 ml apa clocotita.
          Sirop: Doi pumni cu varf de frunze spalate se maruntesc. Se adauga apa astfel incat puse pe foc, planta sa nu se arda si 30 g miere. Se amesteca in continuu, pe foc mic, pana amestecul devine mai vascos si se imbuteliaza.

          Papadie (Taraxacum officinale)
          In cazul papadiei, planta care creste peste tot, ne putem bucura de efecte terapeutice folosind atat frunzele, cat si radacina. Ambele contin taraxacina, un principiu amar activ. Frunzele mai contin si proteine, glucide, vitaminele A,B,C,D. Radacina mai contine si insulina, rasini, tanin, vitamine, sterol, colina, acid cafeic, sitosterina, substante proteice, grasimi, fructoza, vitaminele A, B, C, D, tiamina, acid nicotinic, colina.
          Papadia este folosita ca laxativ, venotonic, depurativ, coleretic si colagog, diuretic si hipoacidifiant. Planta e recomandata in tratarea dezechilibrelor glandulare, a obezitatii si a gastritelor cauzate de hiperaciditate gastrica. De asemenea, papadia se foloseste in afectiunile hepatice, in diskineziile biliare cu tulburari intestinale, deoarece stimuleaza bila.
          Un alt efect al papadiei este cel de normalizare a sangelui si circulatiei sanguine, ceea ce o recomanda in tratamentul varicelor, ulcerului varicos, dar si in tratarea eczemelor si altor afectiuni dermatologice. Ceaiul de papadie mai e folosit in guta si reumatism.
          Infuzia se prepara adaugand 3 lingurite de planta la 300 ml de apa fierbinte. Se consuma 3-4 ceaiuri pe zi.

          Pedicuta (Lycopodium clavatum)
          Indicatii terapeutice: Ceaiul se foloseste pentru litiaza renala, colici renale, hepatita, ciroza hepatica, afectiuni ale organelor de reproducere, artrite, inflamatia testiculelor (orhita), colita cronica, hemoroizi, reumatism.
          In entorse, articulatii dureroase sau dureri musculare, se aplica perna cu pedicuta.
          In cazul cand bolnavul nu poate sa urineze (anurie), se aplica un saculet in regiunea vezicii. In caz de hipertensiune arteriala, se aplica in regiunea lombara (zona rinichilor). Pentru orice zona dureroasa se poate aplica saculetul cu pedicuta. Pulberea de pedicuta vindeca escarele, ranile deschise.
          Mod de intrebuintare:
Infuzie: 1 l apa fiarta se toarna peste o lingurita rasa de pedicuta si se lasa acoperit 1 minut, apoi se strecoara. Atentie, nu se lasa mai mult, nu se fierbe niciodata, se toarna apa peste planta. In toate afectiunile se ia o singura cana pe zi. In ciroza hepatica se iau 2 cani pe zi.
           Perna de pedicuta: Pedicuta uscata (100g, 200 g, 300g, in functie de marimea zonei afectate) se introduce intr-o perna care se aplica intermitent (cu pauze) pe zona dureroasa, pana la disparitia durerii, pentru a nu irita pielea. Aceasta perna isi pastreaza efectul 1 an.

          Pelinul (Artemisia absinthium)
          Actiune farmacologica: Tonic, aperitiv, antispastic, antidiaretic, antipiretic, antiparazitar, regleaza menstruatia.
          Indicatii terapeutice: Anemie, convalescenta, diaree, febra, oxiuraza, ascaridoza, tulburari ale menstruatiei.
Mod de utilizare: 1 lingurita planta se infuzeaza 3 minute in 250 ml apa clocotita. Se strecoara. Se beau 2 cani pe zi, indulcit cu miere.
Pulbere antihelmintica si febrifuga: Pelin – 2 g, roinita – 2 g, anason – 0,5 g. Se administreaza in 2 prize pe zi.
Atentie la dozare: supradozarea provoaca migrana, ameteli, inflamatii ale mucoasei digestive. Nu se administreaza la gravide, femei care alapteaza, ulcerosi.

          Pin (Pinus L., fam. Pinacee)
          In scopuri medicinale se folosesc mugurii de pin, care contin ulei volatil, alfa pinen, beta pinen, beta felandren, limonen, delta caren, acetat de bornil, aldehida anisica si caproica, alcooli, aldehide si cetone. In concentratie mica, uleiul volatil de pin are efecte antiinflamatoare, antiseptice (pentru caile respiratorii si caile urinare). Are proprietati diuretice, antiseptice si cicatrizante.
          Din mugurii de pin se face o infuzie, fierband 3 lingurite de muguri in 500 ml de apa. Dupa o jumatate de ora, se strecoara lichidul si se indulceste. Se beau 3-4 cani de lichid cald pe zi, care ajuta in tratarea de bronsite acute, traheite, pielite, cistite, uretrite. Aceeasi infuzie se poate folosi si extern, prin bai cu actiune antiseptica si cicatrizanta.

          Podbal (Tussilago farfara)
          Actiune farmacologica: diuretic, emolient, antispastic.
          Indicatii terapeutice: bronsite, laringite, faringite, astm bronsic, pleurezie, tuberculoza pulmonara. Tratament adjuvant pentru tuse persistenta si raguseala, ceaiul de podbal cu miere se va bea foarte caldut, in tot timpul zilei. Frunzele proaspete, spalate si pulpa lor, aplicate ca si cataplasme, ajuta in pneumonie, erizipel si contuzii. Compresele realizate dintr-un decoct puternic din frunze se utilizeaza pentru amigdalite. Edemele la membrele inferioare se amelioreaza cu decoct facut din frunze de podbal. Pentru flebita se face o cataplasma preparata din frunze strivite si smantana proaspata si se aplica pe zonele inflamate, apoi se trage o fasa sau se bandajeaza usor cu o panza.
          Infuzie: 1 lingurita plina cu varf (o parte flori si o parte frunze), la 1 litru de apa fierbinte. Se infuzeaza timp scurt (1/2 – 2 minute).
          Bai de picioare: Un pumn cu varf de frunze se infuzeaza in cantitatea corespunzatoare de apa, scurt timp. Baia va dura 20 de minute.

          Roinita (Melissa officinalis)
          Actiune farmacologica: antispastic, sedativ, carminativ, bacteriostatic, coleretic, antiseptic, mareste secretiile gastrice, antiemetic, hipertensor, cicatrizant.
          Indicatii terapeutice: Anorexie, colici gastrice, dispepsii, colite cronice, glosite, faringite, laringite, bronsite, guturai, diaree, convulsii, sincope, ameteli, spasme, coree, palpitatii, debilitate, surmenaj intelectual, tulburari neuro-vegetative, hipotensiune arteriala, conjunctivita. Cataplasmele cu roinita amelioreaza durerile cauzate de guta.
          Mod de utilizare:
Intern – infuzie: 1 lingurita cu varf la 250 ml apa; infuzie 1 minut – 2 minute.
Extern – tot infuzie – se dubleaza cantitatea de planta si se utilizeaza sub forma de cataplasme si bai. Infuzia concentrata, din 200g planta la 1 l apa clocotita se utilizeaza sub forma de bai sau cataplasme.

          Rostopasca mare (Chelidonium majus)
          Rostopasca este o planta otravitoare, de aceea trebuie intrebuintata numai sub prescriptie medicala.
          Actiuni farmacologice: Antispastic de tip papaverinic, fiind mai putin toxic, antimitotic, analeptic respirator, vasodilatator coronarian, sedativ.
          Indicatii terapeutice – intern: Afectiuni hepato-biliare, colecistita, insuficienta cardiaca, angina pectorala, tahicardie, tumori, arterita, nevroze, tuse convulsiva. Impreuna cu urzica si mugurii florilor de soc se intrebuinteaza in leucemie.
          Extern: Sucul se utilizeaza pentru afectiuni maligne ale pielii (cancer), bataturi, negi, herpes rebel la tratament. Se badijoneaza portiunea afectata cu suc de 5-6 ori pe zi.
          Parul pe fata si cresterea exagerata a parului pe brat si picioare la femei constituie semn de afectiune a glandei suprarenale. Se aplica suc de rostopasca (care se poate tine in frigider pana la cateva luni), pe partile afectate. Se lasa sa patrunda timp de cateva ore, apoi se spala cu un sapun moale, iar pielea aproape uscata se trateaza cu unguent de galbenele, ulei de musetel sau ulei de sunatoare. Atentie! Sucul se foloseste doar extern. In plus se va face o cura cu ceai de urzici, 3-4 cani pe zi si bai de sezut cu ceai de coada-calului.
          Infuzie: 250 ml apa fiarta sse toarna peste o lingurita rasa de planta. Se lasa sa infuzeze jumatate de minut apoi se strecoara.

          Salcia alba (Salix alba)
          Actiune farmacologica: Analgetic, antitermic, tonic, antireumatic, astringent, antiseptic, sedativ, usor hemostatic.
          Indicatii terapeutice: In reumatismul articular acut si guta, gripa, bronsita, hiperclorhidrie, dispepsie, insomnie, anxietate.
          Infuzie: 1 lingurita cu varf de scoarta se pune in 250 ml apa rece, se fierbe 5 minute si se infuzeaza 10 minute. Se strecoara. Se beau 2 cani pe zi, indulcite cu miere. Se poate folosi sub forma de pulbere (pudra din scoarta): 2 g luate in miere sau must, inainte de masa, de 3 ori pe zi. Se pot pune 50 g coaja pulbere la macerat cu 1 litru de must, 15 zile. Se iau 2 pahare pe zi. Infuzia praparata din frunze – 1 lingura la 250 ml apa clocotita infuzie 5 minute – se administreaza de 3 ori pe zi inainte de masa, in eretism genital, insomnie, anxietate.

          Salvie (Salvia officinalis)
          In scopuri terapeutice se folosesc frunzele de salvie, bogate in ulei volatil. Printre compusii activi se numara: absintol, alfa si beta-pinene, acetatde linalil, camfor, borneol, acetat de bornil, cineol, sescviterpene,tanin, acid ursolic, acid oleanolic, picrosalvina (principiu amar), sitosteroli, acizi (fumarie, clorogenic, nicotinic, cafeic), substante estrogene, vitamina B si C, azotat de potasiu.
          Extractele de salvie au proprietati coleretice, carminative, estrogene, antiseptice si usor astringente, expectorante, antispastice, antitermice. Ceaiul de frunze de salvie are un efect antisudorific. Salvia este un bun tratament pentru inflamatiile gastro-intestinale, balonari, spasme digestive. Salvia stimuleaza secretia bilei, ajutand in tratamentul bolilor hepatice. De asemenea, salvia este folosita cu succes in bronsite cronice, diskinezii biliare, reumatism, varice si vaginita.
          Infuzia se prepara adaugand 2 lingurite de planta la o cana de apa clocotita. Se beau doua cani de ceai in fiecare zi. Pentru efectul antisudorific, ceaiul se bea rece, cu inghitituri mici si in mai multe reprize. Impreuna cu musetel si capsule de mac, sau ca atare, salvia este un bun antiseptic si antiinflamator, folosit cu succes in abcese dentare si amigdalite (se face gargara). Aplicata local, salvia ajuta la vindecarea ranilor cu puroi si a ulceratiilor pielii. În China, salvia era considerata o planta sacra, avand efecte benefice asupra creierului, a nervilor, a ochilor si a glandelor. Salvia de gradina sau Salvia officinalis, este mai eficienta.
          Salvia are efect curativ in urmatoarele afectiuni : spasme, afectiuni ale maduvei spinarii, dereglari glandulare si tremurul membrelor (tremuraturile extremitatilor) are un efect benefic si asupra ficatului, inlaturand balonarile si toate indispozitiile legate de dereglarile functionarii ficatului, actiune depurativa, elimina mucozitatile prea abundente din aparatul respirator si stomac, stimuleaza pofta de mancare si combate tulburarile intestinale si diareea. O infuzie de salvie ajuta si dintii care se misca, gingiile care sangereaza, dezosarile (retragerea gingiei), abcesele dentare. Se clateste gura, se face gargara sau se aplica tampoane de vata imbibate in infuzie. Ceaiul de salvie, baut mai des, fortifica intregul organism, ne fereste de atacuri de apoplexie si are un efect foarte favorabil asupra paraliziilor.
          Infuzie de uz intern
Ingrediente:
- 1 lingurita de planta maruntita;
- 250 ml apa clocotita.
          Se toarna apa clocotita peste planta, se acopera pentru 10 minute apoi se strecoara. Se pot consuma 2 astfel de ceaiuri pe parcursul unei zile.
          Recomandat in: tuse si bronsita, astm, stari nervoase, boli ale vezicii urinare, colici, boli hepatice; are calitati diuretice si laxativ-antihemoroidale. O infuzie mai concentrata facuta din 10 g planta la 100 g apa ajuta la eliminarea viermilor intestinali. Ceaiul se bea dimineata pe stomacul gol.
          Infuzie de uz extern
Ingrediente:
- 30-60 g planta;
- 1 l de apa;
- 10 g radacina de tataneasa.
          Se foloseste sub forma de bai sau comprese, cu efecte calmante, antiinflamatoare si dezinfectante in arsuri, plagi purulente, eczeme, hemoroizi, ulcere varicoase si abcese dentare. Are proprietatea de a regenera tesuturile. Calmeaza tenurile inrosite si iritate.

          Schinduf (Trigonella foenum graecum)
          Actiune farmacologica: Emolient, tonic general, stimulent digestiv, favorizeaza eritropoeza, galactogen, antiinflamator.
          Indicatii terapeutice: Inflamatii ale mucoasei bucale, vaginale, astenie, denutritie, anemie, hipo si agalactie, sinuzita, celulita, plagi.
          Decoct din seminte: 15-20 g la 1 litru de apa se fierb 2 minute si se infuzeaza 10 minute. Se strecoara. Se beau 2-3 cani pe zi. In afectiunile inflamatorii ale vaginului se fac spalaturi vaginale cu acest decoct. Sub forma de cataplasme, aplicate timp de 15 minute pe regiunea interesata, se utilizeaza in celulita, sinuzite, furuncule, abcese, plagi, cancer.
          Semintele facute pulbere se fierb in lapte de soia, avand un excelent efect nutritiv.

          Silurul (Euphrasia rostkoviana)
          Actiune farmacologica: Astringent, antiinflamator, stimulent hepatic.
          Indicatii terapeutice: Rinita alaergica, hiperlacrimare, conjunctivita, blefarita, insuficienta hepatica minora.
          Infuzie – intern: 1 lingurita planta se infuzeaza 3 minute in 250 g apa clocotita. Se beau 2 cani pe zi.
          Extern: Se utilizeaza sub forma de bai de ochi, de nas, comprese.

          Sanzienele galbene (Galium verum)
          Actiune farmacologica: depurativ, diuretic, sedativ, regleaza metabolismul glandei tiroide.
          Indicatii terapeutice: Anemie, acnee, afectiuni ale uterului, hidropizie, afectiuni ale vezicii urinare, rinichilor, isterie, epilepsie, furuncule, plagi, obezitate, insomnie, vertij.
          Indicatie majora o are in afectiunile glandei tiroide, sub forma de ceai cald; se face gargara cu ceai, cat mai profund, cat mai des posibil si se bea si ceai. Pe regiunea tiroidiana se aplica alifie de dragaica. In afectiunile corzilor vocale se recomanda gargara cu ceai de dragaica.
          In cancerul limbii si laringian se face gargara cu ceai si se beau 4-6 cani pe zi de ceai din urmatorul amestec: 300 g galbenele, 100 g coada-soricelului, 100 g urzica. Din amestec se ia o lingurita cu varf peste care se adauga 250 ml apa clocotita. Se infuzeaza 2 minute si se strecoara. Se bea 1 lingura la 20 de minute.
          Pentru cancerul pielii se aplica alifie cu dragaica pe zona afectata. Se va bea ceai de dragaica, urzica si coada-soricelului.
          Pentru afectiunile rinichilor si ale vezicii urinare, se va face urmatorul amestec de ceai: sanziene, urzica-moarta, splinuta – 3-4 cani pe zi (chiar si la bolnavii carora li s-a extirpat un rinichi). In insuficienta renala care necesita dializa este eficient ceaiul din amestecul mentionat – 4 cani pe zi. Se bea 1 cana inainte cu 30 de minute de micul dejun, apoi restul se bea in cursul zilei.
          Infuzie: 250 ml apa clocotita se toarna peste o lingurita de planta, se infuzeaza 1 minut (daca planta este proaspata), sau 2 minute (peste planta uscata).
          Sucul pentru alifie: Planta proaspata se spala si inca umeda se pune in extractorul de suc.
          Alifia: Pentru a putea încorpora sucul proaspat de dragaica in unt se procedeaza astfel: se topeste untul la bain-marie, apoi se pune in borcan si se lasa sa se solodifice, in acest mod separandu-se grasimea de apa. Grasimea astfel obtinuta se incalzeste usor la bain-marie, astfel incat sa se poata încorpora sucul de dragaica. Se amesteca bine, pana la omogenizare. Alifia astfel obtinuta se lasa sa se raceasca si se pastreaza la frigider.

          Soc (Flos Sambuci – florile de soc si Fructus Sambuci – fructele de soc)
          Atat inflorescentele cat si fructele socului sunt folosite in scop medicinal. Socul este o sursa buna de rutozida, ulei volatil, etil-amine, izobutil si izoamil-amine, beta glicozizi ai acizilor cafeic si ferulic, mucilagii, vitamina C. Gratie compusilor sai, socul are proprietati diuretice, laxative si galactogoge este sudorific si anti-febril. Inflorescentele au proprietati antinevralgice. Ceaiul de flori de soc se foloseste atat intern cat si extern.
          Intern, ajuta la tratarea tusei in caz de raceala, gripa, bronsita; inlaturarea constipatiei, in reumatism, cistite si infectii urinare. Consumul de ceai ajuta si la stimularea lactatiei, la combaterea obezitatii, dar si la calmarea starilor nervoase.
          Extern (bai sau cataplasme), ceaiul de soc e indicat in tratarea abceselor si arsurilor, gratie caracterului analgezic, antiseptic si decongestiv.
          Infuzia se prepara adaugand 3 lingurite de flori la 300 ml apa clocotita si se consuma cate 4 cani de ceai caldut in fiecare zi. Pentru efectul laxativ, se mai pune o lingurita de flori de soc la aceeasi cantitate de apa si se bea seara, inainte de culcare. Pentru utilizarea externa a infuziei, se dubleaza cantitatea de flori.

          Sovarvul (Origanum vulgare)
          Actiune farmacologica: Antispastic al musculaturii netede, sedativ, bronhodilatator, expectorant, diuretic.
          Indicatii terapeutice: Anorexie, tuse convulsiva, bronsite, astm bronsic, gastrite hipoacide, dizenterie, diaree, cloroze, otalgii, odonatalgii, astenie, reumatism, eczema. Pentru bronsite, astm, se prepara un amestec de: 10 g Sovarv, 20 g frunze Podbal, 20 g Nalba. Din acest amestec se iau 2 lingurite la 250 ml apa clocotita. Se infuzeaza 2 minute si se strecoara. Se beau 2-3 cani pe zi.

          Splinuta (Solidago virgaurea)
          Actiune farmacologica: Diuretic, antiseptic urinar, astringent, hipocolesterolemiant, vulnerar.
          Indicatii terapeutice: Litiaza renala, pielonefrita, nefrita cronica, colibaciloza urinara, albuminurie, cistita, hipercolesterolemie, enterita, diareea sugarilor care apare in timpul eruptiei dentare, colita, insuficienta hepatica, afte, eczema, obezitate, in cicatrizarea ranilor vechi, ulceratii ale mucoasei bucale.
          Infuzie – intern: 1 lingurita cu varf de planta se infuzeaza 2 minute in 250 ml apa clocotita. Se strecoara. Se beau 4-4 cani pe zi. Se fac cure de 8 zile cu pauze intre cure tot de 8 zile.
          Pentru uz extern, 40 g planta se fierb 2 minute in 1 l apa. Se strecoara. Acest decoct se administreaza sub forma de spalaturi ale plagilor vechi, pentru eczeme, bai de gura, in ulceratii ale mucoasei bucale.

          Strugurii-ursului (Arctostaphylos uva ursi)
          Actiune farmacologica: diuretic, antiseptic urinar, astringent.
          Indicatii terapeutice: Pielonefrita, colibaciloza renala, cistita, uretrita, incontinenta urinara, hipertrofie de prostata, diaree, hemoragii uterine.
          Infuzie: 1 lingurita cu varf la 250 ml apa clocotita. Se infuzeaza 3 minute. Se strecoara. Se beau 3 cani pe zi indulcit cu miere. Ceaiul se prepara doar in vase de sticla sau smaltuite.
          Tinctura preparata din planta (20 g planta la 00 ml alcool 70 grade, macerata10-14 zile) este foarte eficienta in infectii ale tractului urinar. Se administreaza 20-25 picaturi de 3 ori pe zi.

          Sunatoare (Hypericum perforatum) - sau "pojarnita"
          Sunatoarea, contine alfa pinen si carburi sescviterpenice, derivati polifenici (galactozida evercetolului), acid cafeic si colagenic, tanini, colina, saponine, saruri minerale. Sunatoarea are proprietati antiseptice, antibiotice, antidiareice, astringente, cicatrizante si antispastica, sustinand, de asemenea, si functiile hepatice.
          Infuzia se prepara adaugand o lingura de planta la 250 ml apa clocotita. Se beau trei cani in fiecare zi. Ceaiul este folosit impotriva tusei, racelii, crampelor gastrice, gastritelor, afectiunilor hepatice, colecistite, ulcer gastric, dar si ca stimulent si adjuvant in purificarea sangelui.
          Sub forma de bai, cataplasme si gargara, acelasi ceai (preparat in dubla concentratie) dezinfecteaza si cicatrizeaza, calmeaza durerile, cicatrizeaza ranile si grabeste vindecarea arsurilor. De asemenea, este un bun antiinflamator gingival.

          Tei (fam.Tiliaceae)
          Teiul contine mucilagii, ulei volatil, flavonoide, gume, tanin, zahar, colina si acetilcolina. In uleiul volatil se gaseste un alcool alifatic (farnesolul), sta la baza a ceea percepem noi ca “mirosul de tei”. Printre proprietatile teiului se numara actiunea sudorifica, antitermica, emolienta, expectoranta si sedativa, neurosedativa, antiseptica, anti-anxioasa si calmanta. Ceaiul de flori de tei se administreaza celor care sufera de raceli si gripe (hidrateaza, sedeaza, inlatura febra si toxinele, ajuta la eliminarea secretiilor bronhice), de insomnii, de stari anxioase si atacuri de panica. In asociere cu musetelul si menta, teiul favorizeaza digestia si intareste mucoasa gastrica.
          Aplicat sub forma de bai si comprese, ceaiul de tei este un calmant general si un bun decongestiv. Atat copiii nervosi si agitati, cat si bolnavii de tuse convulsiva pot beneficia de pe urma bailor cu ceai de tei. De asemenea, compresele reci ajuta la tratarea cearcanelor si a ochilor umflati. In combinatie cu bicarbonatul de sodiu, acest ceai e utilizat sub forma de gargara, impotriva inflamatiilor la nivelul amigdalelor.
          Ceaiul se prepara adaugand 4 lingurite de flori la un litru de apa. Aceasta cantitate rezultata se bea in 4 reprize de-a lungul unei zile. Pentru un efect complet linistitor, se indulceste cu miere de albine si i se poate adauga putin lapte.
          Pentru gargara, se adauga 5 g de bicarbonat de sodiu la o ceasca de ceai (gargara se face cu ceai cald).
          Pentru bai, se infuzeaza o jumatate de kg de flori uscate la 3 litri de apa clocotita, care se strecoara si se adauga la apa din cada. Baia se face la o temperatura normala.

          Talpa-gastei (Leonurus cardiaca)
          Talpa gastei are proprietatea de a diminua tensiunea din artere prin reglarea ritmului cardiac si a presiunii sanguine.
          Indicatii terapeutice: Neurastenii depresive, distonii neurovegetative, hipertensiune arteriala, tulburari de climax, plagi. Se prepara infuzie din 3 linguri de planta la o cana cu apa si se iau 3-5 linguri/zi. Se poate administra si sub forma de tinctura: 20 g planta macerata, timp de 7-8 zile, in 100 ml alcool de 70°. Se iau cate 20-30 de picaturi, de 2-3 ori/zi.

          Tataneasa (Symphytum officinale)
          Actiune farmacologica: Antiinflamator, astringent, emolient, expectorant, hemostatic, cicatrizant, actiune antimitotica.
Extern: Decongestiv, astringent, cicatrizant.
Indicatii terapeutice: Bronsite, ulcere, cancere.
Extern: Arsuri, ulcer varicos, hemoroizi sub forma de prisnite si bai.
          Tinctura de tataneasa este foarte eficienta. Persoanele care sufera de reumatism, artrite pot folosi aceasta tinctura pentru frectii.
          Pentru ulcer gastric se recomanda ceai din: 100 g tataneasa, 50 g galbenele, 50 g troscot.
          Tinctura de tataneasa se recomanda in: rani, contuzii, echimoze si fracturi.
          Infuzie: 2 linguri de radacini fin maruntite se tin peste noapte in 250 ml apa rece, dimineata se incalzeste usor, se strecoara si se bea cu inghitituri rare.
          Ceai pentru ulcer gastric: 1 lingurita cu varf de frunze la 250 ml apa fiarta, se lasa acoperit 3 minute, apoi se strecoara. Se beau 3-4 cani cu inghitituri rare, in timpul unei zile.
          Tinctura de tataneasa: Radacinile de tataneasa se spala si se curata cu o perie, se maruntesc fin, se pun intr-o sticla fara sa se indese, se toarna peste ele vodca 40 grade si se tine la soare sau la caldura, 14 zile, dupa care se strecoara.

          Trandafir (Rosa L., fam Rosacee)
          Dincolo de aspectul frumos si de mirosul imbatator, petalele de trandafir au si proprietati terapeutice. Bogat in alcooli triterpenici alifatici si stearoterpenici, geraniol, nerol, citronelolul, taninuri, cianidina, derivati flavonici, zaharuri, ceara, acid galic, trandafirul are o sumedenie de intrebuintari in scop medicinal.
          Intern, petalele de trandafir se folosesc ca antipiretic, antiinflamator, antiseptic, astringent. Uleiul volatil de trandafir este adesea utilizat in cazul diareei cronice si contra racelii, gripei, transpiratiei abundente si a bronsitelor.
          Extern, petalele au sunt intrebuintate ca antiseptic si decongestiv.
          Infuzia se prepara din 2 lingurite de petale la 250 ml apa clocotita si se beau 3 ceaiuri pe zi. Infuzia din petale uscate se foloseste extern (neindulcita) sub forma de comprese pentru ochii obositi si in gargare (in tratamentul afectiunilor bucale si gingivale).

          Traista-ciobanului (Capsella bursa pastoris)
          Actiune farmacologica: Astringent, vasodilatator coronarian, uterotonic, hemostatic, hipotensiv, analgetic.
          Indicatii terapeutice: Angina pectorala, hipertensiune arteriala, mastite (se aplica comprese), atrofie musculara, hemoragii interne, menometroragii, dismenoree. In timpul menopauzei se recomanda sa se bea 2 cani zilnic, timp de 4 saptamani, apoi pauza timp de 3 saptamani, dupa care se reia cura. Traista-ciobanului, la fel ca si vascul, este o planta care normalizeaza circulatia sangelui. Se recomanda atat pentru hipertensiune, cat si pentru hipotensiune arteriala.
          Pentru hemoroizi care sangereaza se fac clisme, spalaturi si bai de sezut cu un decoct caldut de traista-ciobanului. La fel ca si vascul, traista-ciobanului este eficienta in caz de hemoragii uterine. Traista-ciobanului se foloseste si in caz de prolaps rectal. Se beau 4 cani de ceai de cretisoara pe zi, iar extern, masaj cu tinctura de traista-ciobanului; cate 10 picaturi adaugate intr-o cana de ceai, de 3 ori pe zi, se iau ca atare. In timpul celor 10 zile necesare pentru prepararea tincturii, se recomanda utilizarea compreselor cu bitter suedez.
          Infuzie: 1 lingurita cu varf de plante la 250 ml apa clocotita, se lasa acoperit 1 minut si se strecoara.
          Tinctura: Planta proaspata culeasa: frunzele, tulpinile si florile, ca si pungulitele cu seminte, se taie fin si se introduc fara a se presa, intr-o sticla, se toarna deasupra alcool de 40 grade (planta trebuie sa fie acoperita) si se lasa la soare sau intr-un loc cald, timp de 10 zile. Apoi se strecoara si se pune in sticle de culoare inchisa, la rece.
          Daca se folosesc plante uscate, se pun intr-o sita, deasupra unui vas cu apa care fierbe; dupa care plantele se aplica pe zona afectata sub forma de cataplasma.

          Trifoi-rosu (Trifolium pratense)
          Actiune farmacologica: Depurativ, dezinfectant, sedativ.
          Indicatii terapeutice: cancer, astm bronsic, tuse persistenta, tuse convulsiva, colici, leucoree, dismenoree, sifilis.
          Trifoiul-rosu, combinat in parti egale cu brusture (Arctium lappa), dragavei (Rumex crispus), radacina de papadie (Teraxacum officinale), iarba-osului (Helianthemum canadense), este un foarte eficace remediu pentru tumori canceroase, lepra. Este un remediu deosebit pentru cancer, indiferent de localizarea acestuia. Pentru cancerul laringian, se prepara un ceai concentrat si se face gargara de 4-5 ori pe zi, inghitind o parte din ceai.
          Pentru plagi (rani), se foloseste ca vulnerar, facandu-se o baie cu infuzie de trifoi de 2 ori pe zi. In cancerul genital, se fac spalaturi vaginale, astfel incat colul sa fie bine inundat, iar lichidul sa fie tinut in vagin cateva minute, apoi eliminat. Produsul vegetal folosit: - Capitule florale – Flores trifolii pratensis.

          Troscotul (Polygonum aviculare)
          Actiune farmacologica: Diuretic, depurativ, astringent, hipotensiv datorita flavonozidelor si mineralizant (ca adjuvant in tratamentul tuberculozei pulmonare), datorita acidului salicilic liber si combinat, hemostatic, antiinflamator.
          Indicatii terapeutice: Hipertensiune arteriala, enterita, diaree, dizenterie, afectiuni inflamatorii ale tractului respirator si urinar, guta, reumatism, artrita, anemie, convalescenta, hemoragii, varice, flebite, hemoroizi.
          Infuzie: 20 g planta la 1 l de apa, se lasa sa dea un clocot, dupa care se infuzeaza 3-5 minute. Se bea in cursul unei zile.
          Extern, sub forma de cataplasme, aplicate pe plagi. Se opareste planta, dupa care se terciuieste si se aplica pe rani. Nu se administreaza pacientilor care sunt sub tratament cu anticoagulante.

          Turita mare (Agrimonia eupatoria)
          Actiune farmacologica: Colagog, stomahic, antidiareic, depurativ, litolitic, antidiabetic, antiinflamator, cicatrizant.
          Indicatii terapeutice: Hepatite, dischinezii biliare, litiaza biliara, diaree, anorexie, reumatism, astm, hemoptizie, diabet. Are o mare capacitate de vindecare a inflamatiilor gatului, a mucoasei bucale. Se recomanda in: Amigdalite, afte, la cei care suprasolicita corzile vocale (cantareti, profesori). Gargara cu acest ceai asociat cu dragaica, clarifica vocea. Frunzele sunt excelente pentru plagi. La copiii cu amigdalita se poate face o baie cu turita mare.
          Infuzie: 1 lingurita planta la 250 ml apa clocotita se infuzeaza 2 minute (la planta uscata), iar la cea proaspata 1 minut si se strecoara. Atentie! Se beau 2 cani pe zi. Nu se supradozeaza putand provoca si spasme puternice, eliminari bruste de calculi, blocarea cailor biliare si renale.

          Urzica (Urtica dioica)
          Actiune farmacologica: Intern: hemostatic, emolient, expectorant, trofic, activeaza circulatia sangelui cu eliberare de histamina, elimina acidul uric si clorurile, astringent, antiseptic, diuretic, antidiareic, hipoglicemiant.
          Extern: Stimuleaza refacerea tesuturilor fiind cicatrizant.
          Indicatii terapeutice: Cefalee, anemie, diabet zaharat, obezitate, litiaza renala, reumatism, guta, hemoragii postpartum, dizenterie, plagi atone (plagi vechi), ulcer varicos, eczeme cronice.
          In stari de avitaminoza, cura de urzici invioreaza intregul organism. Intreaga planta are proprietati medicinale. Este un remediu eficace in afectiunile aparatului urinar. Ea stimuleaza peristaltismul intestinal si este recomandata in cura de tratament de primavara. Se recomanda o cura de ceai cu durata de o luna in afectiuni ale ficatului, vezicii biliare, splinei, in tumori, in ulcere, colite, congestii pulmonare. Nu fierbeti ceaiul, deoarece prin fierbere se distrug principiile active. Este indicat in afectiuni virale si bacteriene. Urzica, cu continutul sau de fier, este foarte eficienta in perioadele de astenie, iar organismul se va simti refacut.
          Ceaiul de urzica este util in hidropizie, fiind un bun diuretic, in anemie, cloroza fetelor tinere, leucemie. In alergii trebuie baut o perioada indelungata. In sciatica, se fac bai cu urzica (200 g urzica la o baie).
          Pentru tendinta la alopecie, se spala parul cu urmatorul amestec: se face un decoct din radacina de urzica, peste care se adauga infuzia din frunze de urzica. Pielea capului se maseaza cu tinctura de urzica, facuta din radacini recoltate primavara sau toamna. Zilnic se poate masa pielea capului cu aceasta tinctura.
          Pentru arteriopatii periferice, urzica este foarte utila. Multe persoane s-ar putea salva de la o amputare a piciorului facand bai la timp cu ceai de urzica. Este indicata baia calda cu un decoct de urzica timp de 10 minute.
          In astenie, eczeme, epidermofitie interdigitala (ciuperca la picioare), se beau 3 cani de ceai de urzica pe zi si se fac bai de picioare cu rostopasca si marul lupului.
          Pentru cancere la stomac se recomanda, de asemenea, ceai de urzica si previne formarea tumorilor maligne.
          Infuzia: 1 lingurita cu varf la 250 ml apa clocotita, se lasa 1 minut si se strecoara, daca plantele sunt verzi; daca sunt uscate, se lasa 2 minute.
          Tinctura: Radacinile culese primavara sau toamna se curata cu o perie, se maruntesc si se pun intr-o sticla, pana se umple. Peste ele se adauga vodca de 40 grade, astfel incat sa fie acoperite de alcool. Sticla inchisa se lasa sa stea la soare sau la cald timp de 14 zile, dupa care se incalzeste si se utilizeaza timp de 20 de minute. Se pot folosi de 2-3 ori aceleasi plante.
          Pentru spalarea parului: Un vas de 5 l se umple cu urzici, proaspat culese sau uscate, si se incalzeste incet, pana la fierbere, apoi se ia vasul de pe foc si se lasa acoperit timp de 5 minute. Daca se utilizeaza radacini de urzica, un pumn plin se lasa la macerat in apa rece timp de 12 ore, dupa aceea se incalzeste pana la fierbere, se stinge focul si se lasa acoperit timp de 10 minute. Se va utiliza sapun de casa.

          Vascul (Viscum album)
          Actiune farmacologica: Vasodilatator coronarian si periferic, bradicardizant, hipotensiv, cardiotonic, diuretic, antimitotic (antitumoral).
          Indicatii terapeutice: Ateroscleroza, afectiuni cardiace, hipo si hipertensiune arteriala, tulburari renale, tuse convulsiva, sughituri persistente, astm, epilepsie, isterie, diabet.
          Frunzele si ramurelele de vasc nu sunt otravitoare, numai fructele sunt otravitoare, daca sunt luate intern. S-a stabilit ca exista o corelatie intr toxicitatea plantei si provenienta sa (pe ce pom a crescut). Cel mai valoros este cel crescut pe mar, par, prun. Vascul favorizeaza reglarea metabolismului. In special persoanele care sufera de tulburari cronice de metabolism trebuie sa inceapa sa bea ceai de vasc, in mod regulat, timp de 6 luni. In acest caz se vor bea 2 cani de ceai pe zi, dimineata si seara.Pentru ateroscleroza, vascul este un bun remediu, ca si pentru infarct. Dupa un infarct se beau 3 cani pe zi, timp de 6 saptamani, 2 cani timp de 3 saptamani si o cana timp de 2 saptamani. Se administreaza cate 1 cana inainte si dupa masa, dimineata, la pranz si seara.
          In general, ceaiul de vasc trebuie sa se bea timp de 6 saptamani, o data pe an: 3 cani timp de 3 saptamani, 2 cani timp de 2 saptamani si o cana timp de o saptamana; astfel, este bine sa se continue a se bea o cana de ceai dimineata timp de 1 an.
          Femeile ar trebui sa bea ceai de vasc in caz de tulburari menstruale, in special in caz de menstruatie abundenta si hemoragii post-partum, tulburari de climax.
          Infuzie: ceaiul se prepara ca macerat la rece: 1 lingurita plina cu vasc se inmoaie in 1 l apa rece timp de 12 ore, dupa care se incalzeste putin si se strecoara. Daca este necesara o cantitate mai mare pe zi, ceaiul se pastreaza intr-un termos.

          Ceai verde/negru/alb (Camelia sinensis)
          Este cel mai des intalnit ceai de pe glob. Ceaiul negru se face din frunzele presate viguros, generand o aroma si o culoare intensa.
          Ceaiul verde este facut din frunzele care sunt presate mai bland (nu se elibereaza acea enzima care da pigmentul puternic si aroma intensa).
          Ceaiul alb se obtine din frunza neoxidata a aceleiasi plante, iar ceaiul oolong se obtine din frunza semi-fermentata si este mai bogat in teina.
          Ceaiurile obtinute din Camelia Sinensis, consumate regulat, sunt antioxidante puternice, energizante naturale (gratie cofeinei), stimuleaza metabolismul, actioneaza ca purgativ si chiar laxativ si ajuta in lupta impotriva obezitatii. In tarile asiatice (unde se consuma frecvent ceaiul verde), incidenta bolilor cardiace si a cancerului este foarte scazuta si se crede ca ceaiul este unul dintre factorii care contribuie la acest lucru.
          In orice caz, este cert ca ceaiul este bogat in flavonoide, care actioneaza ca antioxidanti, neutralizeaza radicalii liberi si previn oxidarea colesterolului. Bautorii de ceai sustin ca acesta ii mentine tineri, supli si plini de vitalitate si il recomanda tuturor.
          Daca cistita este neglijata o perioada indelungata, ea poate declansa o infectie la nivelul rinichilor (pielonefrita) care la randul ei netratata suficient poate poate avea urmari grave. In plus datorita faptului ca cistita poate fi si complicatia unor boli grave (tumori, tuberculoza, etc.) este necesar consultul medical.
          Pentru cistita se recomanda:
- infuzie de nalba cu o lingura planta la o cana cu apa. Se beau 2-3 cani pe zi.
- infuzie din muguri de pin cu o lingura planta la o cana cu apa. Se beau 2-3 cani pe zi.
- infuzie de afin cu o lingurita de frunze la o cana cu apa. Se infuzeaza o jumatate de ora apoi se strecoara. Se beau doua, trei cani de ceai pe zi.
- infuzie de coacaz negru cu doua lingurite frunze la o cana cu apa. Se beau trei cani de ceai pe zi inainte de fiecare masa principala.
- decoct de merisor cu o lingura si jumatate planta la o cana cu apa. Se fierbe 5-10 minute. Se beau doua cani pe zi adaugand un varf de cutit bicarbonat de sodiu la fiecare cana.
- infuzie din urmatorul amestec de plante in parti egale: cozi de cirese, matase de porumb, coada-soricelului. Se pune o lingura amestec de plante la o cana cu apa. Se beau doua, trei cani pe zi.
- bioterapeutul Rudolf Breuss recomanda cura de cate trei saptamani cu ceai pentru rinichi. Compozitia corecta a amestecului de plante pentru ceai este: 15g coada-calului, 10 g urzica, 8 g troscot, 6 g sunatoare. Aceasta cantitate ajunge pentru o persoana trei saptamani. O priza (cantitatea care se cuprinde intre doua degete) se opareste cu o cana de apa clocotita, se lasa sa stea 10 minute, apoi se strecoara. Peste plantele oparite se mai pun doua cani de apa clocotita care se fierb 10 minute, apoi ceaiul astfel obtinut se toarna peste primul. In fiecare zi se bea cate o jumatate de cana pe stomacul gol dimineata, o jumatate de cana inainte de masa de pranz si o jumatate de cana inainte de culcare, seara. Pe toata durata curei de ceai sunt contraindicate supele de carne, carnea de porc si de vaca.

          Plante medicinale recomandate impotriva obezitatii
          Plantele folosite pentru scaderea masei corporale reduc pofta de mancare. Varza, merele, agrisele, dovleacul, dovlecelul, citricele trebuie incluse obligatoriu in regimul alimentar.
          Ceaiul verde este recomandat de cateva ori pe zi (este insa contraindicat in cazul unei tensiuni scazute).
          Impotriva obezitatii sunt indicate unele infuzii din plante medicinale:
- infuzia din frunze de urzica - o lingura de frunze se pun intr-un pahar cu apa fierbinte, se lasa la infuzat 10 minute, apoi se strecoara, se ia cate o lingura de trei ori pe zi;
- infuzia din tarate si matase de porumb - 10 grame de tarate si matase de porumb se pun intr-un pahar cu apa fierbinte, se lasa la infuzat 1-2 ore, apoi se strecoara, se ia cate o lingura de 3-4 ori pe zi inainte de masa, pentru ca scade pofta de mancare;
- uleiul de in se foloseste in mancare, cate 20 de ml pe zi;
- decoct din tarate de grau - 200 g de tarate se pun intr-un litru de apa fierbinte, se fierb 15 minute, apoi se strecoara, se bea cate o jumatate de pahar de trei ori pe zi.
- foarte indicat impotriva obezitatii este decoctul din frunze si radacini de telina: 20 g de planta se pun intr-un pahar cu apa, radacinile se fierb 30 de minute, iar frunzele - 15 minute, se strecoara si se adauga apa pana se ajunge la volumul initial; din decoctul obtinut se bea cate o jumatate de pahar de trei ori pe zi.
- infuzia din frunze de salvie este foarte eficienta in aceste cazuri: o lingura de planta uscata se pune intr-un pahar cu apa fierbinte, se lasa la infuzat 20 de minute, apoi se strecoara; se bea cate o jumatate de pahar de trei ori pe zi.
- se amesteca cate 10 g de frunze de coada-soricelului si de sunatoare, doua linguri din acest amestec se pun intr-o jumatate de litru de apa fierbinte, se lasa la infuzat 30 de minute, apoi se strecoara; se bea toata infuzia pe parcursul unei zile in 3-4 doze. In acelasi fel se foloseste si infuzia din 10 g de iarba-neagra amestecate cu 10 grame de salvie.
          Atentie! Sfatuiti-va cu un medic inainte de a consuma orice ceai in scop medicinal, astfel incat sa va asigurati ca acesta nu va interactiona cu medicamentele pe care le luati sau cu vreo alta afectiune! De asemenea, nu culegeti plantele voi insiva in scopul de a le infuza, decat daca aveti certitudinea ca puteti distinge plantele care seamana intre ele.

Bibliografie: "Indreptar profilactic si terapeutic de medicina naturista", editia a 2-a, Doru Laza, editura Pazitorul Adevarului, 1993