Uleiurile volatile

http://www.womens.ro/uleiurile_volatile

          Aromoterapia este o modalitate de tratament care utilizeaza esente eterice uleioase. Ce sunt esentele eterice uleioase? Orice vietuitoare posedă o forta de a trai, o energie sau un „suflet”, care sunt imposibil de a fi percepute tactil sau vizual. Forta vietii unei plante, de asemenea, nu poate fi vazuta sau atinsa, insa s-a afirmat ca ea este continuta in esenta eterica uleioasa a plantei. Acest ulei eteric reprezint㠄inima” fiecarei plante si este prezent doar in cantitati foarte, foarte mici, uneori, de ordinul a 0,01%.
          Folosirea uleiurilor esentiale este datata inca din jurul anului 4500 i.H. in Egipt, unde erau utilizate ca leacuri si parfumuri. Pe langa efectul lor terapeutic, aromele au avut la egipteni si rol spiritual, fiind puse in legatura cu religia. Un miros care ne place, ne conecteaza la armonia naturii. Cand mirosim un ulei esential, putem trai o stare de incantare, la nivel psihic declansandu-se imediat o emoție benefica specifica. De exemplu, mireasma placuta a uleiului esential de busuioc inlatura tensiunea nervoasa, anxietatea, oboseala nervoasa, iar prin folosire constantă, remediaza chiar astenia si depresia. Cercetarile ample coordonate de numerosi medici si chimiști au ilustrat faptul ca stramosii omenirii cunosteau bine efectele aromoterapiei.
          Exista referiri in Biblie in legatura cu utilizarea plantelor si a uleiurilor lor in dublu scop, in terapia afectiunilor, precum si din ratiuni de ordin religios. Egiptenii le utilizau pe scara larga, atat in cosmetica precum si pentru imbalsamarea mortilor, cu scopul de a le incetini descompunerea. Erau cunoscute in China, poate chiar inainte de momentul mai sus amintit, apoi utilizarea lor s-a raspandit treptat la greci si la romani. In evul mediu era cunoscut, ca in timpul valurilor de holera si al altor afectiuni, producatorii de parfumuri foarte rar cedau in fata bolilor. Aceasta datorita faptului ca aproape toate esentele eterice uleioase sunt antiseptice eficiente (in acea vreme toate parfumurile erau 100% naturale; nu se descoperisera inlocuitorii chimici). Cu toate acestea in secolul al XIX-lea, chimistii au inceput sa produca inlocuitori chimici ai esentelor eterice uleioase, mult mai ieftin de obtinut, insa eficienti doar ca parfumuri nu si ca principii terapeutice.
          Chimistul Gattefosse (care a scris primul tratat modern de aromoterapie), a descoperit in timp ce experimenta cu substanțe cosmetice, un minunat remediu terapeutic al arsurilor. In timp ce efectua anumite teste el s-a ars la mana, destul de serios. Avea in laboratorul sau esenta eterica uleioasa de lavanda si si-a introdus mana in esenta pura. Arsura s-a vindecat in cateva ore, fara a lasa in urma vreo cicatrice. A efectuat apoi experiente pe ranile soldatilor din primul razboi mondial si a descoperit uleiuri care accelerau considerabil procesul vindecarii. Lucrarea sa a scos in relief faptul ca esentele eterice uleioase pot sa penetreze tegumentul si urmand calea lichidelor extracelulare, sa ajunga in sange si limfa, care la randul lor le transporta din circulatie pana la nivelul organelor. Acest proces complex variaza individual pe o durata diferita de la o jumatate de ora la unele persoane pana la 12 ore la altele. Penetrarea propriu-zisa a pielii se produce pe o durata de ordinul minutelor.
          Esentele eterice uleioase sunt secretate in mod obisnuit de catre glande, ducturi sau celule speciale, localizate intr-una sau mai multe parti ale plantelor aromatice, precum si din seva si tesuturile anumitor arbori. Ele sunt prezente in radacini, tulpini, coji, frunze sau flori, in cantitati variabile, iar in anumite familii botanice ele sunt mai abundente decat in altele.
          Cu cat glandele sau ducturile secretoare de uleiuri aromatice sunt mai abundente in planta respectiva, cu atat mai redus este costul final al uleiului aromatic obtinut. Spre exemplu:
          - din 100 kg de eucalipt se obtin 10 litri de ulei aromatic
          - 100 kg de lavand㠛 3 litri ulei aromatic
          - 100 kg petale de trandafiri › 0,5 litri ulei aromatic.
          O esenta eterica uleioasa poate fi constituita din numeroase substante distincte, iar cele obtinute din flori sunt cu mult mai complicate decat cele obtinute din frunze. Cele obtinute din flori pot avea de la 12 pana la 100 de componente iar cele obtinute din frunze pot avea chiar si o singură componentă. Esentele eterice uleioase nu sunt unsuroase desi denumirea sugereaza acest aspect. Ele trebuie pastrate izolate de aer (dop etans), in flacoane de sticla inchise la culoare (sunt foarte sensibile la lumina si pot fi distruse de aceasta), la loc intunecat si racoros. In general au termen de valabilitate 2 ani de zile. Uleiurile volatile aromatice, folosite in scopuri medicinale, se obtin prin macerarea plantelor in cauza in ulei comestibil, timp de 4-5 saptamani.
          Tehnici de tratament prin aromoterapie:
          1. administrarea pe calea interna;
          2. inhalatii;
          3. bai;
          4. comprese;
          5. masaj.
          Calea interna
          Doza de administrare: 5 picaturi de 2 – 3 ori/zi.
          Picaturile se pot pune intr-o lingura cu apa sau pe un cub de zahar.
          Inhalatiile
          Cea mai simpla metoda consta in simpla picurare de aproximativ 10 picaturi pe un servet de hartie sau intr-o batista urmata de inhalarea propriu-zisa. Un alt mod de inhalare consta in introducerea celor 10 picaturi de esenta in 100ml apa fierbinte si inspirarea vaporilor care se degaja. Se acopera capul cu un prosop care sa cuprinda si vasul de inhalare in așa fel incat sa nu se piarda deloc din amestecul de vapori si uleiuri volatile. Este necesar sa nu patrunda deloc aer rece (care nu este la temperatura aburului) deoarece această alternanta de temperatura afectează nefast caile respiratorii. Se va folosi un vas de lut sau un vas smaltuit deoarece in contact cu metalul se descompun anumiti compusi ai uleiurilor esentiale.
          Inhalarea durează 10 – 12 minute. Se face de 2 – 3 ori/zi. Timp de 3 ore dupa aceea nu se va iesi afara.
          Baile
          Intr-o cada umpluta cu apa calda (37°C) se adauga 20 – 30 picaturi de esenta.
          Baia durează 20 – 30 minute.
          La iesirea din baie nu ne vom sterge ci vom lua un halat sau ne vom infasura intr-un prosop mare, uscarea facandu-se de la sine, in cel mult jumatate de ora, intr-un loc uscat si cald.
          Compresele
          Doza: 10 picaturi in 100 ml apa calda sau 3 picaturi aplicate simplu pe un tifon impaturit in patru straturi. Se introduce compresa in apa cu esenta eterica uleioasa si se stoarce apoi in asa fel incat sa nu picure, insa nu in asa masura incat sa fie aproape uscata. Se aplica compresa pe zona tratata si se acopera apoi cu o folie subtire de plastic si un prosop, pentru a pastra temperatura ridicata a compresei. Compresa se pastreaza cel puțin 2 ore.
          Compresele cu esente aromatice sunt foarte benefice in caz de luxatii, echimoze, plagi, nevralgii, abcese, dureri musculare si toracice, probleme ale pielii, dismenoree, etc. Esentele eterice uleioase aplicate ca atare sunt foarte benefice in cazul urgentelor cum sunt arsurile, pruritul alergic, arsuri prin oparire sau intepatura de insecta, ele avand si actiune antiseptica. In aceste cazuri zonele nu trebuie acoperite; se aplica doar esenta uleioasa ca atare, la intervale regulate si se lasa pentru a-si face efectul.
          Herpesul raspunde minunat la aplicarea ca atare a esentelor eterice uleioase.
          Masajul
          Exista numeroase baze uleioase vegetale care pot fi utilizate ca excipienti: uleiul de avocado, de alune, de germeni de grau, de samburi de struguri, de samburi de piersica, de migdale dulci, de masline, de soia. Toate uleiurile folosite ca excipienti trebuie sa fie pure in proportie de 100%. Se adauga 15 – 30 picaturi la o sticluta de 50 ml ulei. De fiecare data se va utiliza doar o lingurita de ulei preparat (ceea ce înseamnă 3 picaturi la o lingurita de ulei). Nu se combina niciodata mai mult de 4 esente eterice uleioase. In anumite afectiuni, uleiurile volatile folosite intern sunt cel mai rapid remediu al aromoterapiei si al fitoterapiei. Aceste afectiuni sunt cele infectioase, dezechilibrele hormonale, dezechilibrele psihice, boli cauzate de stres, de un mod de viata necorespunzator, etc. Avantajele utilizarii interne a uleiurilor esentiale:
          - sunt rapide (in multe cazuri s-au dovedit mai rapide chiar decat medicamentele de sinteza);
          - sunt puternice (un gram dintr-un ulei volatil este obtinut din zeci sau sute de grame de planta, constituind un adevarat concentrat natural, eficient si in doze mici - de ordinul a catorva picaturi). In anumite afectiuni, cum ar fi de exemplu cistitele, o combinatie simpla de uleiuri volatile (cimbru+busuioc+menta) este mai eficienta de cateva ori decat antibioticele de sinteza, care, de altfel, raman adesea fara efect (in cazul cistitei);
          - sunt bine asimilate de organism si nu necesita administrare in doze mari;
          - datorita volatilitatii lor se raspandesc dupa adminstrare in intregul aparat digestiv si caile respiratorii, ceea ce le potenteaza considerabil efectul;
          - sunt simplu de administrat si manipulat.
          Precautii ce trebuie luate in cazul administrarii pe cale interna a uleiurilor volatile:
          - trebuie sa se respecte strict doza prescrisa. In aceasta privinta merita amintita celebra afirmatie a lui Paracelsus: "Totul este otrava, ceea ce conteaza este doza". O planta a parent banala, cum ar fi menta, supradozata, produce moartea prin asfixie;
          - trebuie sa ne asiguram ca nu avem reactii alergice la un anumit ulei esential, aceasta se face prin marirea progresiva a dozei pornind de la o doza mai mica (1/5 din doza normala);
          Numarul de doze care se administreaza pe zi este variabil, fiind in medie de 3/zi, in bolile cronice 4/zi, iar in fazele acute ale unor boli ca astmul, bronsita, viroze grave, s.a. se ia jumatate de doza din ora in ora. La copii si la persoanele cu constitutie mai fragila numarul trebuie adaptat (de exemplu, o jumatate de doza pentru copii sub 10 ani, o treime de doza pentru copii sub 5 ani). Este de preferat ca uleiurile sa se administreze simplu, fara miere sau apa, deoarece sunt mai usor asimilate de organism si se disperseaza mai usor o data ajunse in organism. Exceptie fac persoanele care sufera de arsuri la stomac sau care sunt alergice la uleiul respectiv, care este bine sa fie luat in acest caz pe o lingurita cu rnjere si cu putina apa.
          Este bine de stiut ca admistrarea de 3-4 ori pe zi a unui ulei volatil cu proprietati antiseptice puternice (cum ar fi pinul, cimbrul, busuiocul sau menta) confera imunitate, cel putin partiala, la epidemiile de gripa. In timpul unei asemenea epidemii, mai ales atunci cand simtim ca suntem obositi, slabiti sau ca avem o rezistenta mai scazuta, putem sa ne ferim de neplaceri avand in permanenta o sticluta de esenta la noi si folosind-o de cate ori este cazul. De la primele simptome aparute, putem opri procesul bolii administrandu-ne din ora in ora cate una sau doua picaturi din uleiul volatil ales.
          Uleiurile volatile si secretele lor.
          Aromoterapia a cunoscut o mai mare popularitate o data cu renasterea medicinii alternative. Timp de multi ani, medicina traditionala a evitat folosirea remediilor naturale pe baza de plante in favoarea medicamentelor. In prezent, multi cercetatori din domeniul medical constienti de proprietatile lor curative le accepta si le folosesc in paralel cu metodele conventionale de tratament. Cum se folosesc uleiurile volatile?
          Pentru masaj
          Masajul aromoterapeutic este cea mai eficienta modalitate de folosire a uleiurilor eterice. Pentru masaj, uleiurile se pot combina intr-o solutie de baza. Masajul mainilor si al picioarelor este o modalitate excelenta de a ne mentine sanatosi, intr-o forma foarte buna. Toate punctele reflexogene din organism sunt stimulate prin aceasta metoda. Acest lucru ajuta la echilibrarea fluxului de energie din organism.
          Pentru imbaiereBaia este o alta modalitate extrem de eficienta pentru folosirea uleiurilor volatile. Aceasta metoda este eficienta pentru pielea sensibila, uscata si bronzata. Umpleti o cada cu apa calda (nu fierbinte, pentru ca uleiurile se vor evapora prea repede). Adaugati in jur de 5 picaturi dintr-un anumit tip de ulei volatil sau 5 ml dintr-un amestec de uleiuri volatile. Amestecati apa. Relaxati-va minimum 10-15 minute. Evitati sa va intre apa in ochi.
          Nu exista nici un pericol sau contraindicatie pentru baia zilnica cu uleiuri volatile. Apa calda favorizeaza absorbtia uleiurilor. Unul dintre primele efecte benefice ale tratamentului aromoterapeutic este acela de relaxare si imbunatatire a calitatii somnului. Daca dupa o anumita perioada nu exista nici o ameliorare a bolii sau disfunctiei de care suferiti, trebuie sa schimbati amestecul de uleiuri volatile folosite si daca este necesar trebuie consultat din nou terapeutul.
          Pentru maini si picioare, puneti 8-10 picaturi de ulei volatil intr-un vas sau lighean cu apa calda si introduceti-va mainile sau picioarele timp de 10-15 minute. Faceti un amestec din aceleasi uleiuri volatile si dupa uscare, masati-va cu amestecul respectiv pentru a completa tratamentul. Aceste bai sunt indicate pentru reumatism, artrita, dermatita si piele uscata.
          Inhalatii:
          Inhalatiile sunt extrem de folositoare pentru indepartarea congestiei nazale, a guturaiului si usurarea respiratiei. Vechea metoda de a sta cu capul acoperit cu un prosop deasupra unui vas cu apa fierbinte, inhaland aburi de camfor sau eucalipt, mai este inca la mare cautare si de asemenea extrem de eficienta chiar si in timpurile moderne. Pentru aceasta, fierbeti apa si turnati-o intr-un vas. Adaugati 10 picaturi de ulei volatil. Amestecati apa. Aplecati-va deasupra vasului si acoperiti-va cu un prosop. Inhalati aburii timp de 10 minute sau atat timp cat suportati. Daca este necesar repetati procedura de citeva ori pe zi.
          Comprese
          Puneti intr-un vas de apa 1-2 picaturi de ulei volatil. Folositi o batista alba, mare si curata infasurata pe lung. Batista trebuie asezata usor pe suprafata apei, pentru a absorbi pelicula de ulei volatil. Compresa poate fi apoi asezata pe zona dureroasa. Aceasta metoda este eficienta mai ales pentru copiii mici cand le ies sau li se schimba dintii.
          Tratamente pentru pielea capului
          O gama larga de boli ale pielii capului, inclusiv matreata, raspund cu eficacitate la folosirea amestecului de uleiuri volatile. Aceasta metoda poate fi de asemenea folosita si pentru indepartarea paduchilor si are avantajul de a fi o metoda extrem de usor si de placut de folosit.
          Cum trebuie sa procedati
          Protejati-va bine ochii. Pregatiti amestecul ales (se va opta pentru o cantitate mai mica in cazul copiilor) si masati-va pielea capului. Lasati mixtura pe cap intre jumatate de ora si doua ore. O casca de plastic sau un prosop pe cap va ajuta la o mai buna absorbtie a substantei. Acest tratament al pielii capului este cel mai indicat sa se realizeze in timpul baii, deoarece caldura ajuta la o si mai buna absorbtie a esentelor. Pentru a indeparta uleiul volatil de pe piele si par trebuie sa va masati la inceput cu un sampon fin si apoi adaugati apa si sampon si spalati-va ca de obicei.
          Aromoterapie la nivelul camerei
          Exista cateva modalitati de folosire a uleiurilor volatile pentru a inmiresma atmosfera din camera.
          1. Cu ajutorul candelelor aromatizante
          Un recipient mic (de obicei o farfurioara) plasat deasupra candelei se umple cu apa. Aceasta este incalzita de o sursa de caldura provenita de la o luminare rotunda plasata in interiorul candelei, care poate avea diferite forme. In apa se pun in jur de 3-5 picaturi de ulei volatil. Aceasta se evapora treptat, in atmosfera degajandu-se mirosul placut al esentei respective. Cand o persoana din familie este bolnava, folosirea candelelor aromate ajuta la protejarea sanatatii membrilor familiei. Aroma esentelor impiedica raspandirea virusilor responsabili de gripa si raceala. Acest lucru a fost dovedit in multe spitale si clinici. Aceasta metoda usureaza respiratia in multe cazuri de boli respiratorii si ajuta persoanele astmatice.
          2.Cu ajutorul corpurilor de iluminat
          Puneti cateva picaturi de ulei volatil pe un bec de lumina alba, aprins. Aroma se va imprastia in camera, deoarece caldura va permite vaporizarea uleiului volatil.
          3.Cu ajutorul umidificatorilor
          O farfurie cu apa in care au fost puse cateva picaturi de esenta aromatica, pusa pe un calorifer cald, va actiona in acelasi timp si ca vaporizator si ca umidificator.
          4.Cu ajutorul batistei sau al unei bucati curate de material
          Puneti citeva picaturi de ulei volatil pe o batista sau o bucata curata de material si inhalati de oricate ori simtiti nevoia. Aceasta metoda ajuta la descongestionarea sinusurilor, in timpul calatoriilor sau cand sunt mai dificil de aplicat celelalte metode.
          5.Cu ajutorul parfumurilor
          Faceti un amestec de uleiuri volatile (cum se va indica mai jos) si folositi-l pe post de parfum. Aroma de tamaie sau lemn de santal constituie ingrediente de fixare excelente pentru amestecul dvs. Ce trebuie facut in cazul sensibilitatii si al alergiilor?
          In cazul reactiilor alergice
          Persoanele care au alergii, inclusiv alergii la parfumuri, pot sa ceara sfatul unui aromoterapeut. Acesta trebuie sa recomande uleiurile volatile, care se pot folosi acasa, fara asistenta medicala, pentru a completa tratamentul.
          In cazul sensibilitatii
          Se intimpla ca pielea unor persoane sa fie sensibila la un anumit tip de ulei (de obicei la cele cu un efect stimulator mai mare), cauzand iritatii, care de obicei dispar cam dupa o ora. Ca remediu impotriva acestor iritatii, ungeti zona afectata cu ulei de migdale. Femeile au o sensibilitate a pielii mai intensa inainte de menstruatie sau in timpul ovulatiei, iar acest lucru se petrece din cauza schimbarii de hormoni din organism. Daca aceasta sensibilitate apare, nu mai folositi uleiul in cauza timp de 10 zile. Dupa aceea, diluati uleiul initial in proportie de 25 la suta intr-un amestec de alte uleiuri si testati pe o portiune mica de piele. Daca nu apar reactii, continuati sa folositi uleiul in cauza in solutii diluate. Unele uleiuri, cum este cel de pere bergamote, nu trebuie folosite daca persoana se expune la soare dupa cateva ore de la tratament, pentru ca in contact cu lumina puternica a soarelui elibereaza compusi toxici.
          Uleiul volatil de ylang-ylang nu trebuie folosit de catre persoanele care sufera de dureri de cap. Unele uleiuri volatile sunt cel mai indicat de folosit numai de catre un terapeut specialist, care cunoaste cu precizie daca exista contraindicatii in folosirea lor. Printre acestea se numara uleiul de scortisoara, de cuisoare, salvie si isop.
          Uleiuri contraindicate pentru bolnavii ce sufera de tensiune arteriala ridicata: ulei de rozmarin, salvie si lamaita.
          Uleiuri contraindicate pentru bolnavii ce sufera de epilepsie: salvie, chimen dulce si isop.
          In cazul copiilor intre 0 si 12 luni se pot folosi comprese cu o picatura de ulei de lavanda sau musetel. Pentru masaj diluati un strop de ulei de lavanda in 15 ml de ulei de migdale dulci.
          In cazul copiilor intre 1 si 6 ani, pentru imbaierepuneti 1-3 picaturi de ulei de lavanda, de musetel sau de arbore de ceai.
          In cazul copiilor intre 7 si 12 ani folositi aceleasi metode ca si in cazul adultilor, insa injumatatiti numarul de picaturi de ulei volatil.
          In cazul copiilor mai mari de 12 ani, uleiurile volatile se folosesc la fel ca in cazul adultilor.
          Aromoterapia la nivelul camerei este benefica pentru toate categoriile de varsta.
          In cazul sarcinii
          Injumatatiti numarul de picaturi de ulei volatil folosit. Uleiurile volatile stimulatoare nu trebuie folosite in timpul sarcinii. Uleiurile (esentele) de anason, busuioc, camfor, cedru, cuisoare, scortisoara, isop, ienupar, maghiran, rozmarin, salvie si lamaita nu trebuie sa fie folosite de catre femeile insarcinate pe toata perioada sarcinii. Uleiurile de chimen si menta trebuie evitate pe perioada primelor patru luni de sarcina, din cauza efectului lor stimulator, dar dupa aceea pot fi utilizate.
          Utilizarea in scopuri cosmetice
          Un ulei volatil pur se poate deosebi de cel aromoterapeutic, deoarece titulatura din urma este folosita adesea pentru a descrie uleiul volatil adaugat la uleiul de ingrijire. In unele cazuri, uleiul aromoterapeutic poate sa contina doar 4 la suta ulei volatil. In aceste cazuri, uleiul este deja pregatit pentru utilizare in masaj.
          Cum se pot combina uleiurile volatile?
          Diluarea recomandata este de 2,5 la suta folosind ca baza ulei de migdale (sau orice alt tip de ulei vegetal virgin, presat la rece). 20 de picaturi inseamna 1 ml. Acest lucru presupune 1 picatura de ulei volatil la 2 ml de ulei vegetal. Pentru tenul uscat se recomanda si folosirea la amestecul respectiv a 5-10 la suta ulei din germeni de grau sau ulei de avocado. Amestecul de uleiuri se poate obtine in mod normal din trei esente, desi adesea el poate varia intre una si patru esente, in functie de necesitatile medicale ale bolnavului. Acest amestec aromoterapeutic poate fi folosit atat pentru masaj corporal, cat si pentru cel facial. In functie de marimea unei persoane si de cantitatea de par de pe corp, sunt suficiente pentru un tratament corporal total 15-25 ml. Esentele care au proprietati similare, cum sunt cele de grepfruit si de pere bergamote, nu sunt indicate sa se foloseasca singure, acelasi lucru fiind valabil si in cazul esentelor de santal si iasomie, care au o aroma mai puternica si care persista mai mult. Majoritatea uleiurilor volatile au ca termen de garantie cam in jur de doi ani. In cele din urma, din cauza oxidarii, ele se pot tulbura la un moment dat. Mai ales uleiurile de citrice, cum sunt cele de portocale si grepfrut, pot sa fie eficiente daca sunt folosite numai in termen de sase luni de la data fabricarii. Pe de alta parte, sunt cateva uleiuri volatile care cu timpul isi imbunatatesc proprietatile terapeutice, intocmai precum unele vinuri bune. Acestea sunt de obicei uleiurile care provin din plantele care necesita o perioada mai lunga de maturare, cum este esenta de lemn de santal si tamaie. Amestecul de uleiuri volatile au ca termen de garantie pana la trei luni, daca sunt pastrate intr-un loc racoros, ca de exemplu la frigider, pana cand li se adauga substante de conservare ca uleiul de avocado sau din germeni de griu.
          Cum se pot pastra in conditii optime uleiurile?
          Uleiurile volatile sunt sensibile la efectele luminii, caldurii, oxigenului si ale umezelii. Se recomanda sa fie depozitate in sticlute inchise la culoare, ferite de lumina directa a soarelui si pastrate la temperatura camerei sau mai scazuta decit temperatura camerei (in jur de 160C). Asigurati-va ca, capacul sticlutei este etans, deoarece uleiurile eterice sunt substante care se evapora rapid. Esentele de trandafiri sau iasomie se pastreaza cel mai bine pe raftul de jos al frigiderului si trebuie sa aiba temperatura camerei inainte de folosire. Amestecurile de uleiuri volatile se pot pastra in sticlute similare (12-20 ml este masura ideala). Sticlutele din plastic nu sunt indicate pentru pastrarea esentelor, pentru ca acestea sunt foarte puternice si le vor oxida. Aveti grija sa nu le lasati la indemina copiilor.
          Uleiul de brad, de pin si de molid, este folosit ca inhalant, datorita proprietatilor antiinflamatorii si antiseptice, in tratamentul inflamatiilor cailor respiratorii. Se mai pot folosi ca dezodorizante pentru incaperi.
          Uleiul de ienupar este folosit in inflamatii ale cailor respiratorii, contribuind la fluidificarea secretiilor bronsice si in tratamentul afectiunilor reumatismale.
          Uleiul de levantica este un excelent antiseptic, diminuand flora microbiana din rani. Se poate administra sub forma de bai calde, facute cu 1 ora inainte de culcare, cand are efecte sedative pentru sistemul nervos si calmeaza migrenele.
          Fiecare ulei are sfera sa de aplicare, chiar daca exista si efecte comune: unele uleiuri au efecte calmante, altele - tonifiante, o alta categorie creste pofta de mincare, iar altele trezesc dorinta sexuala.
          Astfel, vanilia si ginsengul chinezesc cresc sexualitatea femeilor, iar aromele de levantica si menta ajuta la inlaturarea stresului. Aromele multor plante cunoscute de noi drept mirodenii cresc pofta de mancare (uleiul de scortisoara, ghimbir, semintele de ardei si cuisoarele). Actiunea lor terapeutica nu se limiteaza insa doar la acestea. Sunt putini cei care stiu ca aroma uleiului de scortisoara sau busuiocul va ajuta sa scapati de raceala si gripa. Aroma de busuioc este folosita in tratarea tulburarilor digestive, impotriva stresului, depresiei si insomniei. Uleiul de marar ajuta in cazuri de cistita, greata, tulburari digestive, boli de piele. Uleiul de ghimbir este un mijloc tonifiant care se foloseste in crampele intestinale si dereglarile digestive. Lamaia stimuleaza sistemul limfatic.
          Multe uleiuri sunt folosite ca antiseptice, cum ar fi de exemplu uleiul de trandafir, eucalipt, levantica. Unele uleiuri eterice au un spectru destul de larg de actiuni terapeutice. Menta este folosita impotriva racelii, impotriva mincarimilor, este un foarte bun mijloc expectorant, improspateaza respiratia si glasul, contribuie la digestie, ajuta in starile febrile si in cazurile de greturi, inlatura oboseala si durerea de cap, migrena, tensiunea nervoasa si stresul, durerile musculare, durerile provocate de luxatii, ajuta in cazurile de reumatism si lumbago.
          Tot uleiul de menta se mai foloseste pentru tratarea laringitelor si traheitelor, ca inhalant. Pentru tratarea durerilor reumatice, a mancarimilor urticariene se amesteca 5 ml ulei de menta cu 95 ml de alcool si se aplica prin frectii locale.
          Uleiul de trandafir se foloseste in bolile sistemului reproducator si ca mijloc antiinflamator, in acelasi timp acesta tonifica si pielea. Rozmarinul fortifica sistemul nervos central, imbunatateste circulatia sangelui, are o actiune vitalizanta asupra pielii si a parului, se foloseste in cazurile de artrita si reumatism. Iar uleiul volatil din arborele de ceai are un efect antibacteriologic, stimuleaza sistemul imunitar, se foloseste pentru inhalatiile impotriva tusei si bolilor de piept. Muscata normalizeaza echilibrul hormonal si intareste sistemul imunitar. Eucaliptul este folositor in bronsite. Uleiul de musetel elimina durerile menstruale, ajuta in cazurile de colici la copii si in cazurile de procese inflamatoare interne.
          O actiune antibacteriologica puternica are si uleiul din arborele de ceai. Herpesul in faza incipienta trebuie uns cu ulei de lamaie. In cazul unei tensiuni ridicate nu trebuie folosite uleiurile volatile de rozmarin, salvie, cimbrisor. Pielea poate fi iritata de uleiul de busuioc, de frunzele de ardei, fenicul, de uleiul de lamaie, de semintele de ardei sau de cuisoare, de menta sau de arbore de ceai. Aromele nu sunt indicate a fi folosite o perioada indelungata de timp. Trebuie sa mai aveti in vedere un lucru: uleiurile volatile neutralizeaza actiunea homeopatiei.
          Aromoterapia impotriva stresului
          Pe ce se bazeaza actiunea aromoterapiei? Centrii mirosului la om se gasesc in partea creierului care raspunde pentru sfera emotionala. De aceea toate mirosurile au o oarecare conotatie emotionala, ele trezesc senzatii placute sau neplacute. In natura nu exista un miros la care sa fim indiferenti. Acesta este si principiul de baza al aromoterapiei. Este cunoscut faptul ca adesea cauza unei boli este stresul cronic, totul isi are originea in sfera emotionala. In timpul aromoterapiei nu trebuie sa lasati stresul sa se transforme intr-o boala. Aromoterapia poate fi folosita cu succes si in boli de natura cardiovasculara, respiratorie, digestiva, endocrina, alaturi de alte metode de tratament. Trebuie ca in timpul tratamentului sa se actioneze nu numai asupra organului bolnav, ci si in sfera emotionala. Aromoterapia nu numai ca echilibreaza starea emotionala, ci scade si tensiunea nervoasa, armonizeaza activitatea si elimina inhibitia sistemului nervos central. Exista cazuri in care aromoterapia constituie unica metoda de tratament? Atita timp cit nu exista schimbari drastice in organism, ci numai tulburari in reglarea functiilor lui, se poate folosi cu succes numai aromoterapia. De exemplu, in cazurile de insomnie provocata de oboseala de foarte mare ajutor va sint uleiurile din melisa, menta, lamaie, salvie si levantica. Migrenele provocate de schimbarile vremii se trateaza cu ulei de busuioc, musetel, eucalipt, levantica. In cazurile de hipertensiune se foloseste melisa. Datorita proprietatilor terapeutice unice, uleiurile volatile au o actiune binefacatoare asupra pielii, circulatiei sangvine, muschilor si articulatiilor. Aromoterapia este o portita de scapare pentru cei care nu tolereaza unele medicamente. Foarte bine este primita aromoterapia de catre copiii de varsta scolara. Prescolarilor insa aromoterapia le este interzisa.
          Uleiul esential de brad (aetheroleum abietis) are actiune antiseptica, emolienta, antiinflamatoare, cicatrizanta pentru aparatul respirator si este diuretic. Este indicat in tratarea bronsitei, traheitei, laringitei si sinuzitei si este un tonic general.
          Uleiul esential de busuioc (aetheroleum basilici) acționeaza ca antiseptic intestinal, carminativ, galactogen, diuretic, antiinflamator renal, antiseptic pulmonar, antifungic si febrifug. Este indicat in colici intestinale, balonari, voma, raceala, gripa, afectiuni ale aparatului respirator, cefalee, ulcer gastric, infectii urinare, anorexie, diaree, colita de fermentatie.
          Uleiul esential de cimbru (aetheroleum thymi) actioneaza ca antiseptic intestinal, expectorant, carminativ si vermifug. Este indicat in tratarea bronsitei, laringitei, faringitei, cistitei cronice, colitei, parazitozei intestinale si infectiilor urinare. Contraindicat in hipertensiune.
          Uleiul esential de coriandru (aetheroleum coriandri) are proprietati stomahice – imbunatateste activitatea stomacului, este carminativ, bactericid, fungicid, spasmolitic, antihelmintic. Este indicat in tratarea balonărilor, calmarea durerilor abdominale, eliminarea parazitilor intestinali si marirea secretiei de lapte.
          Uleiul esential de eucalipt (aetheroleum eucalipthy) actioneaza ca antigripal, antiseptic, antiinflamator, emolient al cailor respiratorii, cicatrizant si antihelmintic. Este indicat in tratarea racelii, sinuzitei, traheobronsitei, cefaleei, nevralgiei, herpesului, ulcerului si eliminarea parazitilor intestinali.
          Uleiul esential de ienupar (aetheroleum juniperi) acționeaza ca diuretic, sudorific, expectorant, antitusiv, antispastic si antiseptic. Este indicat in tratarea bronșitelor cronice, enterocolitelor, litiazelor renale, afectiunilor pectorale, reumatismului, indigestiilor, edemelor renale si gutei.
          Uleiul esential de lamaie (aetheroleum citrii) are proprietati vitaminizante, antiinflamatoare, hipertensive, aromatizante, bactericide, este activator al globulelor rosii, febrifug si tonic cardiac. Este indicat in anemie, circulatie precara, vene varicoase, hipertensiune arteriala, anorexie, litiaza biliara si renala.
          Uleiul esential de lavanda (aetheroleum lavandulae) actioneaza ca antiseptic, usor antispastic, carminativ, diuretic si calmant. Este recomandat in tratarea migrenelor, cefaleelor, afectiunilor cardiace cu substrat nervos, bolilor de rinichi si ficat, tulburarilor digestive, meteorismului, reumatismului, afectiunilor aparatului respirator – tuse, tuse convulsiva, laringita.
          Uleiul esential de marar (aetheroleum anethi) are proprietati carminative, antispastice, diuretice si antiinflamatorii. Favorizeaza digestia, este galactogen – mareste secretia de lapte, acționeaza ca antiinflamator asupra hemoroizilor si combate insomnia. Este recomandat in tratarea anorexiei, indigestiei, afectiunilor cardiace, ale cailor urinare si tratarea diverselor inflamatii interne si externe.
          Uleiul esential de menta (aetheroleum menthae) actioneaza ca stimulant general al functiilor digestive, ca antiseptic intestinal, antidiareic, antispasmotic, antivomitiv si carminativ. Este recomandat pentru tratarea diareelor, guturaiului, sinuzitei, migrenei, durerilor reumatice si crizelor biliare.
          Uleiul esential de patchouli (aetheroleum patchouli) are calitati antidepresive, combate starile nervoase, anxietatea si stresul. Are proprietati tonice, antiseptice, febrifuge, antidiareice si astringente. Poate fi utilizat in cazul mușcaturilor de sarpe sau ale altor insecte veninoase. Trateaza reumatismul, artita si amelioreaza durerile de guta.
          Uleiul esential de pin (aetheroleum pini) este supliment nutritional cu actiune antiseptica, emolienta, antiinflamatoare, cicatrizanta pentru aparatul respirator si caile urinare si este diuretic. Este indicat in tratarea bronsitei, traheitei, laringitei, sinuzitei si cistitei, datorita efectului sau antiseptic urinar si hepatic. Este un stimulent sexual utilizat ca adjuvant in congestii uterine si impotenta. Fiind stimulant al sistemului nervos este indicat in astenie si in epuizarea nervoasă. Actiunea sa hipertensivă il face util in hipotensiunea arterială. Este un tonic general.
          Uleiul esential de portocale (aetheroleum citrii auranti) este indicat in starile de stres, depresii si oboseala. Are efecte tonice, vitaminizante si afrodisiace.
          Uleiul esential de roinita (aetheroleum melissa officinalis) este bogat in citrol foarte aromat si actioneaza favorabil asupra starilor de anxietate,iritabilitate, depresii nervoase, insomnii, ce insotesc adesea tulburarile de menopauza. Are actiune spasmolitica si sedativa in nevrozele gastrice si cardiace,contribuind la calmarea palpitatiilor si durerilor cardiace si la scaderea riscului de aparitie a unor afectiuni cardiace.
          Uleiul esential de rozmarin (aetheroleum rosmarini) acționeaza favorabil asupra sistemului circulator,ajuta la cresterea capacitatii de concentrare si imbunatateste memoria,amelioreaza durerile in crizele de reumatism,artrita si cele musculare.
          Uleiul esential de salvie (aetheroleum salviae) este un supliment nutritional cu actiune onica,carminativa,calmanta,antispastica,antiinflamatoare, hipoglicemianta,usor hipotensiva,astringenta,cicatrizanta si antisudorala. Este adjuvant in tratarea afectiunilor vasculare,diskineziilor biliare, inflamatiilor gastrointestinale,diabetului, bronsitei,nervozitatii, reumatismului. Atentie: diminueaza secretia lactata.
          Uleiul esential de scortisoara (aetheroleum cinnamomi) are calitati antiinflamatorii, antimicrobiene, antivirale, antifungice si hipoglicemiante. Datorita caracteristicilor sale microbiene poate fi folosit ca si conservant in locul metodelor traditionale. Daca adaugati la 100 ml suc proaspat de fructe cateva picaturi de ulei esential de scortisoara, se inhiba dezvoltarea bacililor timp de 60 de zile.
          Uleiul esential de tamaie (aetheroleum olibanum) are proprietati dezinfectante, stimulative, antiinflamatoare, sedative, calmante, antidepresive. Este folosit cu succes in afectiuni ale cailor respiratorii superioare:bronsite, laringite, tuse, gripa. Reduce starile de anxietate, teama, tensiunea nervoasa, stresul, depresia, induce purificare mentala si psihica. Este bun pentru rugaciune, meditatie, practici spirituale. Inspira protectie, curaj, purificare, deschidere spirituala.
          Uleiul esential de Tea Tree (aetheroleum melaleucae) are proprietati dezinfectante, antivirale si antifungice. Este folosit cu succes in infectiile aparatului respirator, ale tractului genito-urinar, in cistite acute si cronice, uretrite si in infectii cu Candida.
          Uleiul esential de Ylang-Ylang (aetheroleum canangae) are efect sedativ si calmant asupra sistemului nervos favorizand relaxarea, combate anxietatea, depresia, stresul, starile tensionate si calmeaza tahicardiile. Are efecte favorabile in hipertensiunea arteriala si este afrodisiac.